Al doilea film din seria Jocurile Foamei va avea un nou regizor

Gary Ross, regizorul şi scenaristul Jocurilor Foamei, a decis să nu se implice în producerea celui de-al doilea film al seriei.

În ianuarie, când Jocurile Foamei nici nu apăruse încă, producătorii deja începuseră să lucreze la continuarea filmului. Acesta se va numi Catching Fire şi va continua aventurile lui Katniss Everdeen, care a câştigat, alături de Peeta Mellark, ediţia a 74-a a Jocurilor.

Dacă la primul film scenariul a fost scris de Suzanne Collins, împreună cu Billy Ray şi Gary Ross, de data aceasta s-a confirmat că Simon Beaufoy va fi cel care se va ocupa de acesta, motiv pentru care mulţi fani se întreabă dacă filmul va fi la fel de bun precum primul.

Aşa cum probabil ştiţi, Jennifer Lawrence a jucat rolul lui Mystique în X-Men: First Class (2011) şi urmează să apară şi în continuarea acestuia. Din acest motiv, au existat câteva probleme pentru că, evident, Jennifer nu putea să filmeze pentru X-Men şi pentru Catching Fire în acelaşi timp.

Dar s-a trecut peste acestă problemă şi s-a stabilit că filmările pentru Catching Fire vor începe în toamnă. Totuşi, este nevoie de un regizor, iar Gary Ross tocmai a luat decizia de a se retrage din proiect.

Acesta se consideră un regizor care nu se repetă, astfel încât nu vrea să piardă câţiva ani cu Katniss în Capitoliu.

Momentan, producătorii caută un regizor care să poată pună la fel de multă pasiune în munca sa precum a făcut Ross în Jocurile Foamei. Catching Fire va apărea abia la sfârşitul anului viitor, în noiembrie.

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *