O nouă apariție pe Nemira.ro este Regele, înţeleptul şi bufonul de Shafique Keshavjee, o fabulă superbă născută din întrebările fundamentale cu care s-au confruntat dintotdeauna filosofia şi religiile lumii. Suntem provocați să ne imaginăm ce-ar fi dacă, dintr-odată, marile religii ar intra în competiţie pentru supremaţie. Şi nu, nu e vorba de o reiterare sângeroasă a Cruciadelor sau de un alt soi de război religios. Asemenea unei lumi de basm, într-un timp și spațiu neverosimil, Regele hotărăşte în urma unui …
A DOUA CARTE A IGNORANŢEI Mic tratat pentru cei care ştiu că tot nu ştiu John Lloyd & John Mitchinson „Prin ignoranţă se face cunoscut adevărul.“ (Heinrich Seuse) Prima Carte a ignoranţei a fost publicată în 2006. De atunci, a fost tradusă în 26 de limbi şi vândută în peste 1,2 milioane de exemplare (Editura Nemira a publicat deja în două tiraje traducerea doamnei Iris Manuela Gâtlan-Anghel.)  – un destin editorial cameleonic al cărţii „ne-cunoştinţelor“ noastre de zi cu zi. …
Dacă în Biblioteca nopţii Alberto Manguel ne cucerea cu povestea absolut fascinantă a bibliotecilor lumii, fictive sau autentice, a felului în care acestea au influenţat de-a lungul secolelor vieţile a nenumăraţi cititori, unii dintre ei celebri, alţii, cei mai mulţi, pierduţi în negura anonimatului, ei bine, în Istoria lecturii, Manguel sărbătoreşte pur şi simplu calitatea profund umană a cititului. „Căci dorinţa de-a citi, ca şi toate celelalte dorinţe care frământă nefericitele noastre suflete, poate fi analizată. ” – acesta este …
Jocelyne Godard s-a născut în Mans și actualmente locuiește la Paris și Val de Loire. Fostă jurnalistă de investigații și fotografă, a renunțat la stresul și emoțiile presei de cotidian și s-a dedicat literaturii și artei. A înființat și a condus Sépia, o revistă de arte și poezie, și și-a dedicat cunoștințele și talentul scrierii de romane care aduc în prim-plan femei din trecut, fie ele célèbre sau mai puțin cunoscute, uitate sau pur și simplu de nimeni ştiute. O …
Oddvar Olsen a studiat misterele tradiţionale şi mitologia până la sfârşitul anilor ’80, când a decis să se specializeze în cavalerii templieri. În 2002, Olsen a înfiinţat The Temple, un periodic de succes despre cavalerii templieri şi diverse subiecte legate de ei. În prezent, locuieşte în Somerset, Anglia. „O gamă largă de probleme-cheie puse de diverşi scriitori, cu privire la cavalerii templieri, un compendiu valoros, atât istoric, cât şi speculativ.“ Karen Ralls, autoare a bestsellerului The Templars and the Grail …
In curs de apariţie la Nemira, Căderea Constantinopolului, o carte deosebită prin amploarea temei şi prin detaliile istorice Sir Steven Runciman (1903-2000) este una dintre cele mai proeminente figuri ale Medievisticii şi Bizantinologiei britanice din secolul al XX-lea care, din perspectiva metodei, aminteşte mai degrabă de istoricii secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, ca Edward Gibbon sau George Finlay. El însuşi se autodefinea ca „istoric de modă veche”. A fost discipolul unuia dintre cei mai mari istorici, clasicişti şi bizantinologi …
Louis Ferdinand Céline este pseudonimul scriitorului şi medicului francez Louis-Ferdinand-Auguste Destouches ( 1894 – 1961), Céline fiind de fapt numele mic al bunicii sale dinspre mamă. Este considerat  unul dintre cei mai influenţi si mai excentrici  scriitori ai secolului XX, stilul său anticonformist având un impact răsunător asupra literaturii moderne din toată lumea. Rigodon, ultimul său roman, terminat în anul morţii şi publicat postum, în 1969, încheie trilogia germană, începută cu De la un castel la altul şi Nord (publicate, …
Sveva Casati Modignani (pseudonimul artistic al lui Bice Cairati) este una dintre puţinele scriitoare contemporane care au intuit cu mare fineţe dorinţa publicului de a citi romane ale căror drame, diverse şi surprinzătoare, îşi au sorgintea în realitatea familială, cu o atmosferă, personaje şi decoruri în care ne putem regăsi atât de uşor cu toţii. „Mă obsedează gândurile negre şi-mi doresc mai mult decât orice pe lume să fac lumină în desişul de nepătruns al sentimentelor mele….” Jocul adevărului este …
Aşa cum ne-am obişnuit, Ghidul Xenofobului ne învaţă într-o manieră delicioasă şi plină de umor care sunt micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, vindecându-ne, în acelaşi timp, de prejudecăţile care, de-a lungul vremii, s-au transformat într-un soi de adevăruri generale despre fiecare popor în parte. Ei bine, iată că a sosit timpul cehilor şi islandezilor, chemaţi cu mult umor în insanţă de Petr Berka, Ales Palan şi Petr Stastny, pe de o parte, şi de causticul Richard Sale, pe …
Linda Francis Lee, autoarea savurosului bestseller Incredibil de sexy, s-a născut în Texas, iar acum locuieşte în dezlănţuitul New York. Este autoarea a nu mai puţin de nouăsprezece cărţi, publicate în toată lumea şi traduse în cele mai diverse limbi. Şi iată că o traducere în limba română nu s-a lăsat prea mult timp aşteptată. Fierbinte încă de la tipar, Incredibil de sexy a fost lansată luna aceasta de Editura Nemira. Este povestea aiuritoare şi plină de picanterii a năstruşnicei …