Cocktail literar pe nemira.ro: 20 de colecţii au 45% reducere!

600p400

Dragi prieteni, a venit vremea pentru o nouă ofertă pe nemira.ro! Şi pentru că temperatura de afară încă ne face probleme, ne-am gândit să vă răcorim cu o super-promoţie: 20 de colecţii Nemira au acum 45% reducere pe nemira.ro! Veţi putea găsi printre acestea titlurile colecţiilor Babel, Bonton, Damen Tango sau Yorick, dar nu numai – acum vă oferim preţuri foarte convenabile inclusiv la volume cuprinse în Young Adult, Anticipaţia, Cuaternar, dar şi Porta Magica sau Philemon.

cafe-au-lait---latime-1024pxŞi pentru că, aşa cum procedăm în fiecare săptămână, dorim să vă atragem atenţia asupra a trei cărţi dintre cele oferite în promoţie, iat-o pe prima, care nu este altceva decât ultimul titlu semnat Julian Barnes publicat la editura Nemira – Café au lait. Premisa? Un nobil britanic îşi trăieşte în Franţa ultimele zile de viaţă. Calea ferată franceză e un coşmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiştii din Franta, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise…

marie-louise-von-franz---visele-si-moarteaUrmătoarea recomandare, pentru că tot vorbim despre un cocktail literar, vine chiar de la Philemon, colecţia de psihologie a editurii Nemira. Una dintre cele mai importante cărţi semnate de Marie-Louise von Franz, discipol devotat al lui Jung, Visele şi moartea. Ce ne spun visele muribunzilor explorează universul oniric al omului şi legăturile profunde ale visului cu lumile vizibile şi invizibile. Visul este o călăuză şi asupra lui se apleacă atent cercetătoarea, recurgând şi la instrumentele alchimiei şi antropologiei.

Teatru si ritualIar cea de a treia carte pe care vă sfătuim s-o citiţi cu această ocazie este Teatru si ritual – Scrieri esentiale, de Jerzy Grotowski. Un volum provenit din colecţia Yorick, pe care George Banu îl descrie, pe scurt, în felul următor: „Grotowski a impus un mod propriu de a avansa şi formula sa estetică: via negativa. Cale a eliminării, a excluderii artificiului, a sancţionării divertismentului. Iată preludiul oricărei perspective de renaştere ce reclamă, ca în orice contestare a dogmelor moştenite, o purificare iniţială şi, doar după aceea, o posibilă reînnoire. “

Şi, înainte de a vă ura lectură plăcută, nu uitaţi: acestea sunt numai trei dintre volumele celor 20 de colecţii cuprinse în promoţia cocktailului literar aflat acum la 45% reducere!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *