Știm că nu vrei să te gândești la teme și teze, la alarma ce îți amintește că vacanța s-a terminat, la testele neanunțate și la timpul liber (aproape) inexistent. Amintește-ți că te reîntâlnești cu cei mai buni prieteni și că pauzele vă salvează din orice situație, amintește-ți de profesorii care susțin #plăcerealecturii și de cărțile ce te pregătesc pentru prima zi de școală, când ficțiunea îți hrănește imaginația și simți gustul aventurii și al provocărilor (încă) nerostite. Uită de manuale …
Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cunsocut scriitor şi jurnalist la New York Times, autor al trilogiei Magicienii, Lev Grossman transformă fantasy-ul contemporan. Seria a fost ecranizată de Syfy într-un serial apreciat, al cărui al doilea sezon s-a încheiat recent, cu …
Fanii trilogiei Magicienii se pot întoarce acum în lumea magică creată de Lev Grossman. Sezonul 2 al serialului a debutat astăzi, cu mai multă magie, mai multe intrigi şi mai multe momente impresionante. Bineînţeles, cei care au citit cărţile ştiu deja ce se va întâmpla în al doilea sezon şi dacă nu vreţi să aşteptaţi 13 săptămâni pentru a afla cum se continuă aventurile lui Quentin şi ale prietenilor săi, vă recomandăm să citiţi trilogia. În continuare, v-am pregătit o …