Autoarele Nemira, Maria Orban, publicată cu două romane în imprintul n’autor al Grupului editorial Nemira, și Dia Radu, căreia tocmai i-a apărut un volum în colecția Yorick, sunt invitate la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), care va avea loc între 18 și 22 octombrie a.c. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT) este cel mai important festival literar din Estul Europei, care reunește din 2013 în capitala …
Povestea Nemira a început acum 32 de ani și, până astăzi, peste 23 de milioane de cărți au ajuns în bibliotecile cititorilor. Plăcerea lecturii e o poveste pe care o scriem împreună, zi de zi, cu fiecare pagină citită de voi. În 32 de ani, preferințele de lectură au trecut prin schimbări, modificarea genurilor de lectură în unele cazuri, fidelitatea fermecătoare în altele sau pur și simplu au apărut noi și noi generații de cititori, fiecare cu autorii preferați. Nu …
În colecția Yorick este în curs de apariție „Scrisori către Génica Athanasiou”, de Antonin Artaud. Cartea reprezintă o serie de scrisori de dragoste și revoltă, care completează, aproape dureros, profilul nuanțat, visceral, imprevizibil al lui Antonin Artaud. În „Scrisori către Génica Athanasiou”, fiecare epistolă conține o variațiune pe tema iubirii pe care Antonin Artaud i-a purtat-o celei care i-a fost muză și parteneră. Fragment în avanpremieră: Paris, 12 octombrie 1923 Înger drag. Trebuie să fii foarte aproape acum, în momentul …
Jurnalistul Denis Grigorescu, de la publicația Adevărul, a avut șansa să aibă o conversație unică cu fiul lui Ernest Hemingway – Patrick, despre o altă față a tatălui său și despre viața de familie. „Dragă tată”, de Patrick Hemingway, proaspăt apărut în imprintul Orion, este un proiect de familie, care ne oferă azi, în premieră, un portret nuanțat al lui Ernest Hemingway, unul dintre cei mai apreciați și mai controversați scriitori ai secolului al-XX-lea. Singurul încă în viaţă dintre cei …
În colecția Yorick, apare o nouă carte impresionantă despre relația dintre Ernest Hemingway și fiul său – Dragă tată, de Patrick și Ernest Hemingway este un volum inedit de scrisori, care ne invită în intimitatea unuia dintre cei mai apreciați scriitori și a familiei sale. Cu ocazia lansării, Svetlana Cârstean, Radu Paraschivescu și Dósa Andrei au adresat o scrisoare fiilor lor, texte care lovesc frontal, care electrocutează, care răsună în cea mai sensibilă cameră a inimii. Toate precomenzile vor pleca …
„Friends, iubiri și marele lucru teribil”, mult așteptatul memoir scris de Matthew Perry, a fost lansat pe 1 noiembrie la editura Nemira, concomitent cu lansarea internațională. Volumul de memorii se află deja pe locul 1 în topul Amazon, la doar o zi de la lansarea oficială. Un memoir autentic, scris cu un curaj uimitor. Matthew Perry ne deschide larg ușile vieții lui, vorbind onest despre dependență, boală și singurătatea lui paralizantă. Această carte este însă plină de speranță. Dacă vreți …
Editura Nemira lansează cartea „Vă place opera?”, de Luminița Constantinescu, o istorie a operei române prin interpreții ei, printr-un eveniment special ce va avea loc la Ateneul Român sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 17:30. În cadrul lansării de carte, vom avea invitați speciali, precum soprana Cellia Costea, Luminița Arvunescu (Radio România Muzical), baritonul Florin Estefan, Irina Cerchia (coordonatoatea colecției Yorick) și Marius Constantinescu. De la ora 19:00 vă puteți delecta cu un concert-eveniment extraordinar care aduce în fața publicului …
Friends, iubiri și marele lucru teribil, mult așteptatul memoir autentic, scris cu un curaj uimitor de Matthew Perry, urmează să fie lansat internațional pe 1 noiembrie și va ajunge și în România, fiind publicat de editura Nemira. Cartea este deja pe site-ul nemira.ro cu precomandă. Îndrăgitul star din Friends ne poartă în călătoria lui, pornind de la ambiția din copilărie de a deveni faimos și ajungând până la dependență și recuperare. Într-o relatare extraordinară, pe care numai el o putea face în …
Editura Nemira vă invită la o lansare de carte specială – Descoperiri, de Eugène Ionesco, tradusă pentru prima dată în limba română. Evenimentul va avea loc vineri, 27 mai, la librăria Humanitas Cișmigiu, de la ora 18:00, alături de invitați speciali: Marie-France Ionesco, Marina Constantinescu, Corina Șuteu, Mariana Mihuț și Bogdan Tănase. Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick. În Descoperiri, Eugène Ionesco ne arată desenele lui, impregnate de o notă naivă, ne vorbește despre perioada lui …
Primul episod din podcastul Nemira dedicat lecturii de plăcere, cu Alexandra Rusu (redactor-șef Nemira) și Irina Cerchia (redactor Nemira), în care povestim despre Billie Holiday, o carte proaspăt publicată în colecția Yorick. Despre ce va fi podcastul Recomandări de ficțiune, non-ficțiune, literatură străină, romance and all other hidden gems. Ce tip de cărți ți se potrivesc în funcție de ce teme și subiecte te interesează, ce se întâmplă pe piețele internaționale, ce premii literare se anunță, ce cărți mai pregătesc …
Editura Nemira publică în colecția Yorick de arte ale spectacolului autobiografia unuia dintre cei mai șarmanți actori de la Hollywood – Michael Caine își povestește viața în volumul Arta de a asculta și alte lecții de viață, tradusă de Irina Cerchia.  Unul dintre cei mai îndrăgiți actori de azi, Michael Caine a jucat în filme britanice clasice precum Alfie, Zulu sau Jaf în stil italian, dar și în producții hollywoodiene precum trilogia Cavalerul negru, Un american liniștit, Hannah și surorile ei. A excelat în toate rolurile pe care …
Fermecătorul și fascinantul solist al formației Queen, icon al muzicii moderne, prinde viață prin cuvintele jurnalistei de muzică rock Lesley Ann Jones în Bohemian Rhapsody – Adevărata biografie a lui Freddie Mercury, care apare la editura Nemira în colecția Yorick de arte ale spectacolului. Cu o cercetare meticuloasă, empatică și fără alunecări spre senzațional, cartea se bazează pe mărturiile celor mai apropiați oameni din viața starului rock, din copilărie și până la moarte, cu accent pe perioada anilor 1980, când formația …
Deși nu vrem să credem, vara își dă ultima suflare zilele astea. Toamna se apropie cu pași repezi, iar noi ne-am pregătit din plin cu surprize pentru voi. O să fie o toamnă cu multe noutăți editoriale faine, mult așteptate de către fanii science fiction, fantasy, ai literaturii străine sau de pasionații de non-fiction. Nu ne mai lungim, știm că abia așteptați să descoperiți ce v-am pregătit. Mai jos, doar o parte din cărțile cu care întâmpinăm toamna. Fanii seriei …
Colecția Yorick a editurii Nemira prezintă două noutăți editoriale de excepție la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: Dăruirea de sine, de Pippo Delbono și Corp de piatră, corp de carne. Sculptură și teatru, de Monique Borie.  Evenimentele de lansare a cărților au loc la Centrul Habitus de la Sibiu: Dăruirea de sine se lansează pe 20 iunie, de la ora 14.00, în prezența autorului și a lui George Banu, iar Corp de piatră, …
Ediția de joi, 28 martie, a Cafenelei critice este despre cei 10 ani ai proiectului Yorick de la Nemira (colecția de arte ale spectacolului și revista online). Participă: Ana Nicolau, Monica Andronescu, Dana Ionescu, Maria Zărnescu, Alina Epîngeac, colaboratori Yorick, creatori şi critici de teatru, iar amfitrionul este Ion Bogdan Lefter. Evenimentul are loc de la 19.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti/ MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei şi în …
Anul 2019 este an aniversar pentru revista și colecția Yorick, patronate de Editura Nemira. Se împlinesc 10 ani de când singura revistă online de teatru din România a fost înființată, având până în prezent 440 de numere publicate, alături de colecția de carte de artele spectacolului, care însumează până în acest moment peste 70 de titluri publicate. În cei zece ani de existență, atât revista, cât și colecția au fost partenere ale celor mai importante evenimente din lumea teatrului, de la Festivalul Internațional …