Secret Santa este un eveniment special care a devenit tradiție și se desfășoară în majoritatea grupurilor, fie că vorbim de grupuri de prieteni, colegi sau chiar de familie. Alegerea cadoului potrivit necesită creativitate și imaginație, învăluind și mai mult în mister momentul mult așteptat al oferirii cadourilor de Crăciun. Cărțile sunt o excelentă idee pentru mistery box, mai ales în această perioadă festivă în care ne dedicăm timpul pasiunilor noastre și oamenilor dragi.
Am pregătit pentru voi câteva recomandări #decitit de la fiecare imprint al Editurii Nemira care se potrivesc oricărui tip de persoană pentru ca alegerea cadoului de Secret Santa să fie mult mai ușoară.
Oamenii pasionați de călătorii care bat lumea în lung și-n lat
Atunci când ne gândim la călătorii, cu siguranță facem prima oprire la Grand Hotel Europa, romanul lui Ilja Leonard Pfeijffer dedicat atmosferei și identității Europei, concentrat în jurul unui hotel care adăpostește contradicțiile multiple ale continentului. În roman vom descoperi culturi și personalități europene, dar și numeroase orașe precum Genova sau Veneția care ne vor duce cu gândul la planificarea primelor călătorii din 2024.
Oamenii dinamici care adoră să fie surprinși în fiecare zi
Un ultim dar de Crăciun este cadoul ideal prin care să intrăm în atmosfera festivă a acestor zile. În centrul atenției romanului se află plicul cu indicii pe care Cassie îl primește de la fratele ei cu ocazia jocului anual de Crăciun pe care aceștia îl au. Indiciile o poartă pe fată prin toată Europa și prin mai multe relații de prietenie și iubire pentru a descoperi darul primit de la fratele ei. Sigur sunteți nerăbdători să aflați care este surpriza.
Cei pentru care familia este o valoare
Povestea unei familii de trei generații este pusă la încercare atunci când cea mai în vârstă dintre femei se îmbolnăvește, iar frica începe să guverneze relațiile dintre membrii familiei. Toată iubirea dintr-o fotografie arsă este un dar prin care vom aduce în prim-plan iubirea pentru familie și importanța acesteia, indiferent de rolul pe care îl ocupăm în cadrul familiei.
Pasionații de istorie care adoră poveștile
Istoria trăită prin ochii femeilor este modalitatea prin care Charlotte Higgins pune într-o lumină nouă miturile antice și poveștile despre iubire și zei. Miturile grecești. Repovestire din perspectivă feminină este cadoul cu care o să aducem #placerealecturii oricărui pasionat de istorie, deoarece cartea se remarcă prin originalitate, conținut erudit și un stil accesibil de scriere.
Oamenii care scot la suprafață copilul interior din ei
Ce cadou poate fi mai bun pentru serile lungi de iarnă petrecute în jurul bradului alături de familie decât Vine Crăciunul!? În această perioadă ne întoarcem mai mult ca oricând la copilul din noi și ilustrațiile Monikăi Utnik despre legende și tradiții de Crăciun este cartea ideală pentru sărbători, indiferent de vârstă.
Aventurierii care nu se dau în lături de la nimic
Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare este tot ceea ce își pot dori oamenii cărora le place aventura, deoarece Suzanne Collins a construit o poveste în care personajele extrem de bine conturate au capacitatea de a-și construi propria lor lume. Romanul ne poartă între iubire și ură, viață și moarte, într-o poveste de neuitat pentru fiecare aventurier.
Acea persoană cu o puternică latură filosofică sau pasionatul de filme
Cu siguranță fiecare dintre noi cunoaștem cel puțin o persoană care adoră să filosofeze în orice context. Chiar și atunci când nu este cazul. J Martin Scorsese. O călătorie este cadoul prin care descoperim modul în care au fost gândite filmele iconice și realizarea acestora, fiind o capodoperă care ne arată istoria cinematografiei.
Oamenii pasionați de manga & anime
Lumea manga se confruntă cu întoarcerea Titanului Colosal care a distrus zidul, iar prin gaura formată au intrat zeci de titani. În mod surprinzător, un alt titan și-a făcut apariția și s-a luptat cu invadatorii prin puterile sale. Atacul Titanilor 3-4 este cadoul cu care o să surprindem fiecare pasionat de manga în acest sfârșit de an când trebuie să aflăm cine este noul titan.
Cu aceste idei de cadou, Secret Santa devine o oportunitate perfectă de a împărți bucuria sărbătorilor, surprinzându-ne colegii și prietenii.
Tweet