Despre David Lynch și despre întâlnirea cu acesta în Spațiul viselor am stat de vorbă cu Andrei Dósa, scriitor și traducător, cel care semnează traducerea în limba română a acestui volum, un hibrid captivant de biografie și memorii, în care reflecțiile personale, lirice și nefiltrate ale lui David Lynch sunt îmbogățite de secțiunile biografice scrise de jurnalista Kristine McKenna.

Experiența traducerii unei cărți este, așa cum intuim privind din afară, un travaliu în sine. O muncă la finalul căreia noi, cititorii, primim odată cu povestea așternută în cuvintele unei alte limbi o cheie de citire în care capacitatea celui care traduce de a găsi cele mai fericite formulări și expresii este extraordinar de importantă. În cazul de față vorbim despre o experiență cu totul aparte. În primul rând pentru că este un volum care poartă – la propriu – semnătura unui vizionar, a unei personalități care a marcat nu doar cinematografia, ci și arta în general, David Lynch, și, în al doilea rând, pentru că vorbim despre un volum în care vocea și perspectiva lui Lynch sunt dublate de vocea jurnalistei Kristine McKenna.

Cum a fost experiența acestei traduceri? Cum se uniformizează, dacă putem spune acest lucru, la nivel de limbaj, cele două voci într-o nouă limbă?

A fost o experienţă imersivă, pe placul inimii mele, căci ce poate fi mai plăcut decât să te preocupe drumul de viaţă, energia creativă şi obsesiile unui artist care în România anului 1992-1993 îi ţinea cu religiozitate pe oameni în casă, în faţa micilor ecrane? Vocea lui Kristine McKenna este cea a unei jurnaliste care ridică la rang de artă obiectivitatea, claritatea şi profesionalismul specifice meseriei. „Ceea ce citiți aici este, în principiu, o conversație purtată de o persoană cu propria sa biografie”, ne spune ea în introducere. Kristine rămâne discretă, lăsând meticulozitatea ei să se reflecteze în interviurile minuţios realizate cu persoanele care au influenţat viaţa şi cariera artistică a lui David Lynch, pe care apoi le îmbină cu atenţie şi talent narativ într-un tablou coerent. La polul opus, vocea lui Lynch este acest verbiaj energic, asupra căruia am impresia că s-a intervenit minimal, vocea pe care o regăsim în interviurile care circulă cu el pe Internet.   

Cum era pentru tine David Lynch cel dinainte de Spațiul viselor și cum îl vezi acum, după ce acest volum a văzut lumina tiparului în limba română, lucru la care ai contribuit din plin? Ce s-a schimbat (dacă s-a schimbat ceva)?

Înainte de Spațiul viselor, îl consideram pe David Lynch un regizor suprarealist, pe care-l înțelegeam doar parţial, un artist preocupat de ungherele cele mai ascunse ale ființei umane, proiectate pe ecran în scene tulburătoare, extrem de personale, arareori înţelese până la capăt, dar și de subiecte mai pulp, reprezentate de lumea şi personajele filmului Suflet sălbatic, despre care habar n-aveam că are în spate un scriitor captivant de romane pulp, Barry Gifford.

Acum, Lynch este un om pe care l-am însoţit pe drumurile lui, am trăit alături de el momentele de glorie, dar şi pe cele de rătăcire şi furie. Am făcut incursiuni pe alei dosnice şi în fundături sinistre, dar şi pe Sunset Boulevard. Am trăit epuizarea din timpul turnării filmului Dune. Şi am înţeles că trebuie să urmezi întotdeauna semnele, oricât de dărâmat şi de descurajat ai fi. În cele din urmă, minunile ţi se vor arăta. Pot spune că am ajuns să mă ataşez iremediabil de acest spirit aparte care a fost David Lynch. Şi tind să cred că am înţeles mai bine sursa misticismului său.

Dacă ar fi să te oprești asupra unui singur pasaj din această carte – care a avut un efect anume asupra ta – care ar fi acela? Unul singur.

Cele douăsprezece săptămâni de preproducție ale filmului Omul Elefant, în care Jack Fisk și David Lynch au locuit într-o căsuță din Wembley, cu un garaj pe care Lynch l-a transformat într-un studio unde a lucrat la machiajul personajului principal şi fiascoul din ziua în care le-a dezvăluit colegilor machiajul.

Privind cartea, suficient de voluminoasă, nu pot să nu întreb cât a durat procesul de traducere și dacă a fost mai dificil decât în cazul traducerii altor cărți?

Word-ul îmi spune că am început-o pe 1 februarie 2023 şi am predat-o pe data de 15 august, a aceluiaşi an. Nu a fost un proces foarte dificil. Cel mai anevoios aspect a fost trecerea de la vocea neutră a interviurilor colate de Kristine McKenna la cea clocotitoare, flamboaiantă pe alocuri, a lui Lynch.

Ce gând, emoție, energie a/au rămas cu tine?

Rămân cu aceste cuvinte de încheiere:

„FIE CA TOATĂ LUMEA SĂ FIE FERICITĂ/ FIE CA TOATĂ LUMEA SĂ SE ȚINĂ DEPARTE DE BOALĂ/ FIE CA VIITORUL FAVORABIL SĂ FIE VIZIBIL PRETUTINDENI/ FIE CA SUFERINȚA SĂ NU APARȚINĂ NIMĂNUI/ PACE”

copyright foto traducător: Veronica Ștefăneţ

Tweet