Au început de curând filmările pentru cea de-a treia ecranizare a romanului Carrie scris de Stephen King. Filmul, regizat de Kimberly Peirce, va avea premiera în cinematografe în primăvara anului viitor.
Mai jos sunt primele două poze date publicității de pe platourile de filmare. În prima este personajul Carrie, iar în a doua colega ei, Sue Snell.
Deși au mai fost două filme Carrie până acum, producătorii au spus că vor readapta textul original scris de Stephen King. Romanul Carrie urmăreşte povestea unei adolescente timide şi retrase, care îndură persecuţiile şi ironiile colegilor de clasă. Umilinţele la care o supun devin pentru ea o tortură mentală din care simte că nu mai poate ieşi. Mai mult, este şi victima fanatismului religios al mamei sale, o fiinţă violentă şi brutală.
Când disperarea interioară ajunge la apogeu, Carrie îşi redescoperă o putere înspăimântătoare – telekinezia – care o transformă într-un demon răzbunător. Ea poate să mişte, să arunce, să zdrobească şi să incendieze orice de la distanţă.
Chloë Grace Moretz, actrița care va interpreta rolul lui Carrie, a spus că acest film va avea o altă abordare față de cele anterioare. Este mult mai macabru și psihologic. Către ”Black Swan” (Lebăda Neagră). Chiar vezi în mintea ei și înțelegi mai bine relație dintre Carrie și Margaret. Acțiunea se petrece în prezent, deci e mult mai diferită. – Chloë Grace Moretz
Tweet