Editura Nemira are plăcerea să anunţe publicului lansarea site-ului dedicat lui Julian Barnes, JulianBarnes.ro, prin care cititorii îl pot descoperi pe marele scriitor și, mai ales, pot fi introduși în opera sa diversă și fascinantă.
Site-ul contine informații detaliate cu privire la viața lui Barnes și la începuturile sale ca lexicograf, urmărindu-i evoluția de-a lungul anilor, până la statutul de autor multi-premiat și adorat de Europa întreagă. Este descrisă relația sa specială cu literatura și cultura franceză, precum și influența pe care a avut-o Franța în dezvoltarea temelor din romanele și povestirile sale.
Julian Barnes este unul dintre cei mai cunoscuți autori britanici contemporani. Laureat al unor premii internaționale pentru literatură, scriitorul a intrat în atenția publicului român mai ales prin intermediul cărții „Sentimentul unui sfârșit”, pentru care a primit și prestigiosul premiu Man Booker.
Un om care a trăit prin și pentru cărți, Barnes a oferit lumii peste 15 lucrări. ”Café au lait”, ”Tristeţi de lămâie”, ”Papagalul lui Flaubert”, ”Iubire etc.”, ”Porcul spinos”, sunt numai câteva dintre volumele pe care cititorul român le poate explora în profunzime. Fiecare titlu publicat în cadrul seriei e autor este descris în detaliu pe site și cuprinde recenzii și referințe din partea criticii, a cititorilor sau a unor publicații de profil.
Personalitatea lui Barnes este la fel de interesant de descifrat, la fel cum îi este și opera, al cărei stil nu poate fi definit cu ușurință, dar este fără îndoială gustat din plin de lumea întreagă. Fără a dezvălui prea multe, vă invităm să îl cunoașteți pe Julian Barnes și să vă alăturați celor care pur și simplu nu îi mai pot lăsa cărțile din mână.
Tweet