Cu dragonii prin istorie

temeraireRăzboiul pulberii negre este al treilea volum al seriei Temeraire. O poveste fantastică originală, în care dragonilor li se oferă un loc aparte, seria Temeraire este plină de lupte aeriene, unde vehiculele aeropurtate sunt dragonii înșiși.

Primul volum al seriei, Dragonul Majestății sale, descrie întâlnirea dintre cei doi protagoniști, om și dragon. După ce capturează o navă de război franceză, care duce o încărcătură prețioasă, un ou de dragon, căpitanul Will Laurence se trezește renunțând la viața pe care a dus-o până atunci în Marina Regală britanică, pentru a însoți dragonul care iese din ou. Cei doi formează o echipă care va lupta cu un deosebit curaj împotriva dragonilor armatei franceze în războiul pe care Napoleon Bonaparte îl duce pentru a invada solul britanic și a-și extinde teritoriul mult dincolo de granițele inițiale.

În cea de-a doua parte, Tronul de jad, China află că darul său pentru Napoleon Bonaparte, oul de dragon Celestial a căzut în mâinile britanicilor, iar o delegație oficială pornește într-o misiune pentru capturarea dragonului care a ieșit din el. Dar Laurence refuză să îl returneze, astfel încât este nevoit să călătorească până în îndepărtata China. Pericolele nu lipsesc nici din această călătorie, la finalul căreia îl așteaptă descoperiri tulburătoare.

Acum, în Războiul pulberii negre, celor doi li se permite să plece din China, lucru pe care vor trebui să-l facă pentru a escorta trei ouă neeclozate de dragon, care trebuie să ajungă din Turcia în Anglia. Lucrurile însă nu par ceea ce sunt, iar cei doi, împreună cu echipa de aviatori sunt prinși într-un joc de intrigi care le va pune încă o dată viața în pericol.

Cartea pare cumva împărțită în două. Prima parte, care descrie călătoria din China în Turcia, apoi Istanbulul perioadei istorice în care are loc acțiunea, fastul curții Sultanului, iar spre final poporul turc, are o lentoare nespecifică lui Naomi Novik. Cei fascinați de descrierea scenelor de luptă ale autoarei, s-ar putea simți lăsați deoparte până spre jumătatea a doua a volumului, deoarece această primă jumătate pare că tărăgănează descriind echipa de aviatori și periplul lor din China până în Turcia. Chiar și odată ajunși aici, ritmul nu crește, acțiunea continuând să se târască, cele mai captivante momente fiind câteva pedepse disciplinare aplicate unor membri ai echipei.

Pe de altă parte, a doua jumătate descrie războiul cu armata lui Bonaparte. Într-o oarecare măsură, Naomi Novik pare să pună deoparte ceea ce a tratat până în acest moment în această serie – anume echipa Laurence-Temeraire – și se axează exagerat de mult pe descrierea tacticilor de luptă, a celor două armate, a neajunsurilor cu care acestea se confruntă. Este foarte clară fascinația autoarei pentru istoria războiului, și în special a războiului acestei perioade, de început de istorie modernă, dar acest lucru aduce o ușoară lezare subiectului seriei în a doua parte a cărții. Totuși, ar fi o greșeală ca volumul să fie judecat după această diferență de ritm. Dimpotrivă, cred că această deviere este foarte încărcată de semnificații.

Acest al treilea volum al seriei introduce o nouă dimensiune a epicului: problemele morale pe care le ridică atitudinea oamenilor față de dragoni. Dacă în volumul al doilea, în China dragonii căpătaseră drepturi egale cu cele ale oamenilor, acum problema morală este dusă mai departe, așa încât Laurence devine primul activist pe probleme de drepturi ale dragonilor. O foarte reușită abordare este evoluția modului de gândire al celor două personaje principale. Atât maturizarea intelectuală a lui Laurence, cât și reușita lui Temeraire de a-l face pe acesta să privească lumea din punctul său de vedere duc la ceea ce spuneam mai devreme, la dezvoltarea unei conștiințe pro-active cu privire la felul în care dragonii sunt priviți și acceptați de către oameni.

Dacă ați citit deja primele două volume ale seriei, personajele principale vă sunt deja cunoscute: Căpitanul Will Laurence și Temeraire nu au nevoie de nicio introducere. Dacă însă nu le-ați citit, ar fi bine să o faceți. Războiul pulberii negre poate fi cu o mult prea mare indulgență categorisit drept o carte de sine stătătoare. În privința personajelor, acest volum aduce câteva noi, dar dintre ele, cel mai bine dezvoltat, cel mai inspirat și mai bine conturat este Tharkay. Extrem de misterios, cu un comportament contradictoriu, Tharkay are o pondere deosebită la crearea atmosferei aventuroase a romanului. Și celelalte personaje, mai mărunte, printre care se numără și dragonii sălbatici, sunt la fel de bine conturate, ca toate personajele lui Naomi Novik, iar apariția lor creează acea atmosferă cu care ne-a obișnuit autoarea.

Seria Temeraire este de-a dreptul fabuloasă. Concepută ca o carte pentru adolescenți, ea depășește canoanele literaturii fantasy obișnuite. Acțiunea romanelor este bine ancorată în perioada războaielor napoleoniene din secolului al XIX-lea, dintre Imperiul Francez și coaliția care i se opunea. Evenimentele istorice sunt alterate doar într-o măsură mică, pentru a putea fi integrate viețuitoarele fantastice, dragonii. Această idee îi oferă lui Naomi Novik posibilitatea de a scrie mai mult de trei volume – lucru pe care, de altfel, îl face – punând cititorul în postura de a spera la o serie fără sfârșit, având în vedere că războaiele napoleoniene au fost urmate de primul război mondial, de cel de-al doilea, căruia i-au urmat războaiele moderne din orientul mijlociu și din Balcani, precum și fascinația autoarei pentru istoria militară și a războiului. În sprijinul acestei idei, am aflat că celui de-al șaptelea volum, Creuzetul de aur, îi succedă un al optulea, în pregătire în acest moment, Sângele tiranilor.

Autor Ovidiu Leonte

Citeşte mai mult pe Bookblog.ro şi nu uita că numai în această săptămână cele trei titluri individuale din seria Temeraire beneficiază de o reducere de 35% fiecare, iar întregul pachet poate fi al tău cu o reducere de 40%!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *