Mai ţineţi campaniile Nemira de vânzare a cărţilor prin punctele de difuzare a presei? Ne referim, desigur, la anul 2014, când nu mai puţin de 4 dintre aceste serii au fost propuse publicului larg (Sven Hassel, Rodica Ojog-Braşoveanu, Cartea de vacanţă şi Andrea Camilleri), fără a o socoti pe cea din acest moment, dedicată autorului de romane şi povestiri poliţiste Raymond Chandler.
Ei bine, este momentul ca aceste titluri să îşi găsească drumul şi către cititorii care nu au putut ajunge la ele. Iar acest lucru îl vor putea face cât se poate de simplu, adică intrând pe nemira.ro, unde îi aşteaptă chioşcul virtual pe care îl punem la dispoziţia lor din acest moment.
Astfel, vă veţi putea reîntâlni cu celebra serie a comisarului Montalbano, cel care încearcă şi de cele mai multe ori chiar reuşeşte să dezlege iţele create de sinsitra mafie siciliană. Şi căruia, de multe ori, femeile frumoase care îi ies – cu sau fără voia sa în cale – îi pregătesc capcane la fel de complicate, dar pe care el reuşeşte de fiecare dată să le evite. Nu în ultimul rând, Andrea Camilleri are o graţie aparte a cuvântului scris, o forţă impresionantă a comicului, dar mai ales o intuiţie desăvârşită asupra acelui amestec unic de culturi milenare cu ceea ce sociologii numesc „modernism fără evoluţie“.
De asemenea veţi putea regăsi iubitele titluri de self-help publicate de editura Nemira, din care vă amintim numai câteva: Iubirea ca o ţeapă, Viaţa ca o ţeapă, Ghidul leneşului, Cum m-am lăsat de gândit şi ultima, dar nu cea din urmă, Bine că eşti tu deştept, o pirueta splendidă pe culmile gândirii abstracte, pe care profesorii de la Oxford şi Cambridge o folosesc în încercarea de a separa pleava de grâu şi pe cei deştepţi de ambele.
Vă dorim lectură plăcută… de la chioşcul virtual Nemira!
Tweet