Să va zic ce am aflat eu nou despre Moş Crăciun. Un antropolog care a studiat schimburile economice în diferite societăţi a scris şi despre gestul de a dărui. El zice că, de exemplu, în ciuda faptului că sărbătoarea Crăciunului si-a pierdut o parte semnificativă dintre simbolurile caracteristice, iar în zilele noastre s-a transformat în marketing pur, oamenii nu au încetat să dăruiască obiecte celor din jurul lor.

Moş Crăciun este un simbol dezvoltat (dacă nu chiar inventat) de Coca-Cola în urmă cu aproximativ 80 de ani. În ceea ce mă priveşte, protestez împotriva magazinelor care devin sclipicioase-superficialicioase în preajma Crăciunului, dau ochii peste cap când primesc mesaje clişeu cu ocazia Naşterii Domnului şi, în general, nu mai cred în Moş Crăciun. Cu toate acestea, nu am încetat niciodată să fac cadouri. De cele mai multe ori cu plăcere. Şi, uneori, fără ocazii speciale. Nu-i aşa că şi vouă vi se întâmplă la fel?

Antropologul despre care vorbeam la începutul postului spune că, de fapt, există un impuls în noi (poate chiar una dintre valorile pe care s-a fundamentat societatea noastră) care ne împinge să facem cadouri. Si că, în general, nu avem nevoie de pretexte pentru a dărui.

Pentru că a fost 1 iunie şi pentru că tocmai s-a încheiat anul şcolar, două şcoli din Bucureşti, respectiv Ploieşti au primit cadou în jur de 45 de cărţi de la Editura Nemira. Volumele au ajuns la cei mai merituoşi elevi ai Şcolii Generale nr. 148 din Ferentari, care, astfel, au primit premii pentru activitatea lor şcolară de anul acesta. Alte cărţi au fost oferite cadou pentru concursul de pian “PianoArt” la care au participat elevi ai liceului de artă Carmen Sylva din Ploieşti.

Şi, nu, nu m-a bătut soarele în cap (aşa cum au sugerat colegii referindu-se la faptul că scriu despre Moş Crăciun când canicula se întinde galeş de la un capăt al ţării la celălalt), dar mi se pare uimitor că la vârsta mea încă mai aflu lucruri noi despre Moş Crăciun 🙂 .