Plecați în vacanță și valizele, precum bugetele, nu sunt foarte încăpătoare? Pe nemira.ro avem un Summer Sale special pentru voi, cu cărți pentru toate gusturile: thriller, science fiction, romance, istorie. Și dacă nu aveți încă inspirație, aveți mai jos câteva recomandări ideale pentru vacanță.
Ghidul astronautului pentru viața pe Pământ – este cartea scrisă de faimosul astronaut Chris Hadfield, după ce a petrecut mai multe luni pe orbită și a devenit extrem de popular pe internet postând o mulțime de poze și filmulețe din spațiu, făcând experimente simple și arătând de fapt cum se desfășoară viața fără gravitație. În Ghidul astronautului, Chris Hadfield își povestește traseul de la visul copilăriei de a călători în spațiu și până la munca imensă pe care a depus-o ca să ajungă pilot militar și astronaut. Este o carte ca o lecție de viață despre pasiunea pentru explorare și descoperire, dar și despre greutățile zilnice de a-ți construi o carieră.
Charlotte, de David Foenkinos, este un roman pasionant despre povestea pictoriței care-i dă numele, Charlotte Salomon, evreică născută în Berlinul nazist care-și găsește sfârșitul la Auschwitz. Povestea e un lung poem narativ, plin de sensibilitate și de istoria mare și cea personală așa cum se văd ele în tablourile care au rămas. Descoperirea pictoriței care s-a stins la 26 de ani i se datorează scriitorului francez, care a pornit pe urmele ei din puținele documente existente, pentru ca apoi să umple golurile cu delicatețe și inventivitate.
Planetele, de Dava Sobel, este o documentare povestită pe înțelesul tuturor despre viața planetelor din sistemul nostru solar. Cartea dezvăluie trăsături, secrete, enigme și legende despre planete. Fie că ajunge dincolo de învelișul de nori acizi ai lui Venus, fie că își evocă experiența personală legată de praful lunar, această narațiune cu accente intime emană fascinație, frumusețe și surpriză. Scrisă cu grația tipică autoarei care a semnat atâtea bestselleruri, cartea este un omagiu original adus Sistemului Solar, oferind o perspectivă aparte asupra locului nostru în univers.
Cei 47 de ronini, de Joan D. Vinge, are la bază o fascinantă legendă japoneză, care a prins viață și în ecranizarea de succes, cu Keanu Reeves în rolul principal. Dupa ce stăpânul lor, în urma intrigilor unei minți diabolice, este obligat să-și facă seppuku, 47 de samurai jură să se răzbune și să îndrepte dezonoarea abătută asupra neamului lor. Roninii străbat astfel o lume sălbatică, populată de creaturi mitice și ființe fabuloase și au nevoie de ajutorul lui Kai, protagonistul cărții. Plină de aventuri, intrigi, dar și peisaje exotice, de poveste orientală, romanul se citește cu sufletul la gură.
Tweet