După un sfârșit exploziv al celui de-al doilea sezon de anul trecut, Game of Thrones a revenit pentru sezonul al treilea cu cel dintâi episod, Valar Dohaeris. Premiera sezonului a oferit nişte momente cu totul deosebite în jurul personajelor.
În Valar Dohaeris, Jon se întâlneşte cu Rgele-de-dincolo-de-Zid, în timp ce Fraţii din Rondul de Noapte fug către Zid. În Debarcaderul Regelui, Tyrion vrea să obţină o recompensă, Margaery îşi arată partea caritabilă, Cersei pregăteşte o petrecere şi Littlefinger se oferă să o ajute pe Sansa. Dincolo de Marea Îngustă, Dany îşi începe călătoria către vest.
Cifrele susţin şi ele succesul premierei: 4.4 milioane de telespectatori în S.U.A, doborând astfel recordul anterior de 4.2 milioane.
Cel de-al treilea sezon ne promite ca teme majore: familia şi loialitatea. Acţiunea şi intriga din primele două sezoane vor atinge punctul culminant şi multe personaje importante vor avea parte de destine crude. King’s Landing, unde familia Lannister abia mai deţine puterea după violentul atac iniţiat de Stannis Baratheon, este în prim plan, în timp ce în Nord disensiunile ameninţă să modifice echilibrul puterii din Westeros.
Tweet