În colecţia Nautilus, viitorul este la ofertă!

E timpul să consulţi viitorul. Acum, în 2014, într-un moment care se anunţă o răscruce a istoriei, e timpul să faci asta mai mult ca niciodată. Dar nu consultând harta astrologică, pentru că astrele sunt capricioase, iar legăturile dintre ele pot fi uneori înşelătoare. Şi nici mergând la ghicitoare, pentru că ştim foarte bine cât de riguroasă este metoda ştiinţifică a acestora.

Nu. În primul rând că viitorul nu se consultă, ci se citeşte, asta este o distincţie importantă. Iar în al doilea rând, s-a observat că, uneori, atunci când nu suntem atenţi sau ne lăsăm furaţi de magia poveştilor, viitorul pătrunde în lumea noastră prin paginile cărţilor din colecţia Nautilus a editurii Nemira. Exact. E suficient să deschizi orice carte, oriunde, iar fenomenul transportării în timp şi spaţiu se petrece aproape instantaneu.

Vă provocăm şi pe voi să faceţi acest lucru. Fie că este vorba despre celebrul Kim Stanley Robinson, care ne propune secvenţe memorabile de expansiune a omenirii în sistemul solar, de Orson Scott Card, unul din cei mai cunoscuţi scriitori SF ai tuturor timpurilor, renumit pentru felul în care a postulat contactul dintre rasa umană şi posibilii vizitatori din spaţiu, sau de Philip K. Dick, un autor care a estompat ca nimeni altul graniţa dintre realitate şi aparenţă, acum este momentul cel mai bun să încercaţi o imersiune în universul inconfundabil Nautilus. De ce spunem asta? E simplu: această colecţie beneficiază în această perioadă de o reducere de 40% pentru cărţile sale. Peste 100 de titluri, cu alte cuvinte, au acum preţuri mai accesibile ca niciodată. Sau, cum ne place nouă s-o spunem, viitorul este la ofertă!

P.S. – Da, în caz că vroiaţi să ne întrebaţi acest lucru, Peter F. Hamilton se înscrie şi el, cu operele sale, în această ofertă 🙂

Promotia se desfasoara pana la data de 24 februarie, reducerile nu se aplica pentru titlurile publicate in 2014 sau cu stoc limitat.

600p400

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *