Doamnelor şi domnilor, dragi prieteni ai editurii noastre, se apropie un moment foarte important în aşteptarea căruia cei mai mulţi dintre noi ne aflăm deja de multă vreme: debutul sezonului cu numărul cinci al celui mai iubit serial din lume – Urzeala tronurilor, o super-producţie care, iată, a adunat deja câţiva ani de filmări aproape neîntrerupte.
De data aceasta însă, spectatorii români au parte de o premieră pe cinste: episodul pilot al noului sezon va fi difuzat SIMULTAN, pe HBO, cu cel din Statele Unite ale Americii. Este, prin urmare, cazul ca în dimineaţa zilei de luni, 13 aprilie, să renunţaţi la câteva ore de somn, pentru că începând cu orele 4.00 AM trecute fix, aventurile din Westeros se vor cere primite şi în casele voastre. Toţi aceia care, din motive pe care nu putem să ni le imaginăm, nu vor asista însă la premiera mondială, îl pot revedea în aceeaşi zi de la ora 20.00, bineînţeles, pe HBO.
Iar până atunci… pentru că aşteptarea va fi tot mai grea, vă recomandăm să revizitaţi cărţile ce stau la baza acestui serial şi pe care le puteţi comanda de pe nemira.ro. O atenţie deosebită vă sfătuim să acordaţi mai ales romanelor Festinul ciorilor şi Dansul dragonilor, cel de-al patrulea respectiv al cincilea roman din serie, pentru că aşa cum probabil ştiţi, acţiunea sezonului cinci Urzeala tronurilor îşi trage seva în special din acestea. Ceea ce nu înseamnă însă, bineînţeles, că nu vom avea parte şi de surprize.
Vă urăm… aşteptare cât mai uşoară şi vom reveni cu amănunte! Pentru moment vă invităm să rămâneţi în compania ineditului Game of Brands, un spin-off creativ al echipei de producţie Game of Thrones, în care vă veţi putea întâlni cu… Stark Outfitters, Lannister Investment şi, nu în ultimul rând Air Targaryen 🙂
Game of Brands: TV Ads for a Modern Day Game of Thrones from Shutterstock on Vimeo.
Tweet