Într-un interviu recent, actorii din Urzeala Tronurilor povestesc despre cele mai memorabile clipe din primul sezon al serialului, cum le-a schimbat acesta viaţa şi multe altele.
Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) mărturiseşte că serialul i-a transformat viaţa complet şi că nu se aştepta să ajungă aici, în special pentru că joacă rolul unei personaj pe care l-a îndrăgit foarte mult atunci când a citit cărţile lui George R.R. Martin.
Întrebat dacă se aştepta ca serialul să aibă atâta succes, Alfie Allen (Theon Greyjoy) răspunde fără nicio urmă de ezitare “da”, apoi îşi argumentează răspunsul, spunând că seria Cântec de Gheaţă şi Foc a avut un mare succes, aşa că era de aşteptat ca şi serialul să aibă.
Dacă sunteţi curioşi să aflaţi şi alte păreri pe care şi le-au făcut actorii referitor la primul sezon al serialului, printre care şi o descriere a lui Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister), care povesteşte cum s-a simţit când a intrat pentru prima dată în sala tronului, urmăriţi întreg interviul mai jos:
[embeded: src=” http://www.youtube.com/v/WvBbp15Q8NM?version=3&feature=player_detailpage” width=”580″ height=”340″ ]
Referitor la sezonul al doilea, care va avea premiera la începutul lui aprilie, Sophie Turner (Sansa Stark) spune că va fi mult mai bun decât primul.
Atât Turner, cât şi Maisie Williams (Arya Stark) sunt dezamăgite că Sean Bean (Lord Eddard “Ned” Stark) nu mai face parte din distribuţie, pentru că, deşi în al doilea sezon vor avea mulţi colegi noi de platou, Bean “făcea parte din familie”, având o relaţie foarte apropiată.
“Sansa, cred eu, trece prin clipe grele în sezonul al doilea, din cauza lui Joffrey, dar devine mai puternică“, spune Turner. “În primul sezon, multora li se parea puţin enervantă. Cred că în acest sezon o să începeţi să o îndrăgiţi“, a mai adăugat aceasta într-un interviu.
Tweet
Interesant… M-a amuzat faptul ca pe cativa dintre actori nu i-am recunoscut:) De-abia astept sezonul al 2-lea si sunt sigura ca va fi cel putin la fel de bun ca primul