În loc de prefaţă

Într-o pădure în care izbucnise un incendiu, în timp ce mai toate animalele fugeau de colo-colo înnebunite de spaimă, o pasăre colibri tot aducea apă în cioc, încercând să stingă vâlvătaia. Conștient de zădărnicia demersului, un tigru îi atrage atenţia:

– Ești nebună? Crezi tu că poţi să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l tot aduci?
Pasărea colibri i-a răspuns:
– Eu îmi fac partea mea.

Marile întrebări

Cu cât plonjez mai mult în internetul-care-ne-acaparează, cu atât mai clar percep înălţătoarea curiozitate care se înstăpânește peste creierul cultural al lui Homo sapiens. Și cu atât mai netă este senzaţia că nu sunt singur. Că nu aparţin doar unui trib de bizari, cu capul în nori și cu ochii spre stele, insensibili la respiraţia pământului-de-sub-picioarele-noastre și a sufletelor acestei minunate izbânzi a materiei care este Viul, Viaţa.

De pe internet culeg – și vă transmit – un set de întrebări fundamentale, aș putea spune că ele sunt numitorul comun sau media aritmetică a chinurilor cerebrale ale făpturilor gânditoare de pe planetă, mărturisesc că nici nu mai știu de pe unde le-am cules, de pe ce site de revistă sau din ce cotlon al democraticei Wikipedia, simt doar nevoia stringentă să vi le comunic – așa că, iată-le:

• Din ce este alcătuit Universul?
• Care este baza biologică a conștiinţei?
• De ce au oamenii atât de puţine gene în cei 46 de cromozomi?
• Cât de mare este variaţia genetică la oameni și care este legătura dintre aceasta şi sănătate?
• Vor fi vreodată unificate legile fizicii?
• Cât de lungă poate fi viaţa omului?
• Ce controlează regenerarea organelor?
• Cum este posibil ca o celulă a pielii să se transforme în celulă nervoasă?
• Cum e posibil ca o singură celulă somatică să se transforme într-o întreagă plantă?
• Ce se află în centrul Pământului?
• Suntem singuri în Univers?
• Cum și când a apărut viaţa pe Terra?
• Ce determină diversitatea speciilor?
• Cum au dus variaţiile genetice la apariţia fiinţei umane?
• Cum sunt stocate amintirile și cum le accesăm?
• Cum a evoluat comportamentul cooperativ?
• Cum putem integra datele pe care ni le oferă biologia?
• Cât de departe poate duce autoasamblarea chimică?
• Care sunt limitele computerului convenţional?
• Chiar putem controla imunitatea?
• Cât de imuabile sunt principiile mecanicii cuantice, cum ar fi nonlocalizarea și incertitudinea?
• Se va putea realiza un vaccin anti-HIV în viitorul imediat?
• Cât de mult se va încălzi clima?
• Când și cu ce vom înlocui petrolul?
• S-a înșelat oare Malthus?…

Poate că fiecare dintre cele 25 de întrebări cruciale ar merita o pagină, mai multe pagini, chiar un capitol întreg de dezbateri; jurnalistul de știinţă care sunt nu poate avea îndrăzneala să încerce a răspunde la toate.

Pot să arunc însă o privire prin gaura cheii, în marile laboratoare și în marile minţi, pentru a vă descrie, pe furate, întâmplări de un farmec uriaș și de un teribil mister care s-ar putea califica drept răspunsuri la întrebările copleșitoare care bântuie lobul frontal al civilizaţiei Omului. În paginile acestui prim capitol am să încerc câteva exerciţii de forţă, îndrăznind să ridic capacul unui sipet cu taine aparent greu de deslușit de mintea pietonului de pe uliţele satului planetar: misterioasa Fizică Cuantică, straniul Principiu Antropic, tulburătoarele Legi ale Termodinamicii, viaţa în Univers…

Cogito Ergo Sum

Prietenul Cristian Român îmi aduce de pe ,,net“ o lucrare semnată de Robert Lanza, intitulată, dramatic, A New Theory of the Universe (O nouă teorie asupra Universului) și publicată, în varianta hârtie + electronică, în revista The American Scholar. Autorul, universitar de calibru, este președintele unui grup de reflexie (think tank îi spun americanii), ,,Advanced Technology“, și profesor la Facultatea de medicină de la Wake Forest University, din SUA. Scriitor de știinţă prolific (20 de cărţi), profesorul Lanza pune un subtitlu foarte interesant lucrării sale – Biocentrismul bazat pe fizica cuantică, având în ecuaţie viaţa! – și are ca motto o superbă metaforă a lui Loren Eiseley, despre un fluture care zboară pe o scenă iluminată, trăind însă în propriul său univers, complet insensibil la universul oamenilor – universuri paralele, absolut intangibile.

Robert Lanza ne avertizează, încă de la primele rânduri ale lucrării, că lumea nu este cea din cărţile de școală. Legile fizicii și chimiei pot explica biologia sistemelor vii (oxidare, metabolism biofizic, carbohidratare), dar nu și esenţialul: ce este viaţa. Degeaba avem microscoape puternice, nu putem prinde esenţa întâmplărilor
din celule și molecule. Fiecare făptură, afirmă universitarul american, este centrul propriei sale realităţi.

Știinţa zilelor noastre nu e capabilă să discearnă proprietăţile speciale ale fenomenului numit viaţă, fundamentale pentru realitatea materială. Biocentrismul se învârte în jurul experienţei subiective, al conștiinţei fiecăruia dintre noi, al acestui – încă – mister de nepătruns. Este nevoie de o revoluţie în gândire, spune Lanza, pentru a fi capabili să înţelegem în profunzime lumea. Iar factorul esenţial în această schimbare dramatică de paradigmă poate fi ideea că eu, creatura biologică, fac observaţiile, cercetez lumea care mă înconjoară. Deci, mă amestec în ea.

La prima vedere pare puţin probabil ca biologia să fie sursa unei noi teorii asupra Universului (deși biologii au descoperit ceva interesant, celula-stem, ,,celula universală“). Dar dacă legile naturii au fost special create pentru a fi observate, pentru a se arăta și dezvălui observatorului? se întreabă Robert Lanza. Și dacă acţiunea de a observa, de a intra în intimitatea materiei, pentru a o cerceta, creează ea, această acţiune, realitatea?

Căci știinţa modernă nu poate explica de ce legile fizicii par a fi special concepute pentru ca noi, observatorii, să existăm și să le observăm! Știm, de la ceea ce se numește Principiul Antropic, că dacă Big Bangul, explozia Atomului iniţial, va fi fost doar cu o miliardime mai puternic, ar fi zvârlit materia prea repede, nedând posibilitatea galaxiilor să se formeze, deci nici stelele, nici planetele, nici noi. Dacă forţa nucleară tare ar fi fost doar cu 2% mai mică, nucleele atomice n-ar fi rămas compacte, deci materia din care suntem alcătuiţi noi și stelele nu ar mai fi existat sub forma care face posibilă viaţa. Observatorul și întregul Univers ar fi
rămas încărcaţi doar cu atomi de hidrogen. Dacă forţa gravitaţională ar fi mai mică decât este, Soarele și celelalte stele nu s-ar fi aprins.

…Nu mai puţin de 200 de parametri fizici sunt exact cât trebuie să fie pentru ca noi și Universul să existăm – postulează Principiul Antropic. Universul pe care noi îl observăm necontenit, spune Lanza. Realitatea, deci, cea pe care o percepem cu simţurile noastre, ajutate de aparatele inventate de noi. Dar care realitate – ne surprinde el – nu ar exista fără capacitatea noastră de a o percepe! Nici măcar timpul, afirmă Lanza, nu este scutit de biocentrism! Știm, din teoria lui Heisenberg, că nu putem observa, în același timp, poziţia și momentul unei particule cuantice – căci conștiinţa Observatorului determină comportarea particulei la un moment dat.

Spaţiul și timpul nu pot fi aduse în laborator pentru disecţie și analiză. Ba, eu cred, îndrăznește Robert Lanza, că spaţiu-timpul intră mai  degrabă în „parohia biologiei“ – a percepţiei prin simţuri a Observatorului – decât în cea a fizicii!

Poate că tocmai conștiinţa noastră creează lumea așa cum este – și nu vorbesc aici de solipsism (lumea există doar în închipuirea noastră), spune Lanza. Ca să răspundem la întrebările fundamentale (Cum de a apărut Universul? De ce există Universul?De ce există viaţa și oamenii?) trebuie să ne întoarcem la logica vieţii, la biologie, la conștiinţa Observatorului, în care, de pildă, spaţiul și timpul sunt concepte axiomatice pentru noi, căci nu ne întrebăm – și nu ne îndoim – de existenţa și valabilitatea lor, sunt naturale precum aerul pe care îl respirăm. 

Dar din teoriile știinţifice ale Big Bangului și Evoluţiei spaţiul și timpul lipsesc, remarcă Robert Lanza, surprinzătorul Observator. Suntem cumva noi, Observatorii, creatori de timp și de spaţiu și nu robi ai timpului și ai spaţiului, așa cum ne-o spune bunul-simţ? Este o idee extraordinară și va fi nevoie de dramatice schimbări de perspectivă pentru orice reprezentant al speciei Homo sapiens, cei născuţi cu spaţiu-timpul în propria conștiinţă, ca să accepte ideea că biosul, creierul însuși, conștiinţa fiecăruia dintre noi ,,produc“ spaţiul și timpul în care ne trăim, ne înfășurăm vieţile! Spaţiul și timpul nu sunt concrete, tușabile, argumentează biologul american, ele sunt mai degrabă fenomene de natura gravitaţiei.

De fapt, teoretizează el, noi, Observatorii, trăim pe o muchie de timp, undeva unde ziua de mâine încă nu s-a întâmplat… Și credem că tot ce a existat înaintea acestui moment al istoriei Universului a dispărut pentru totdeauna. Gândiţi-vă, spune Lanza, la faptul că noi suntem vii acum, în această secundă, dintre toate secundele timpului. Încercaţi să vă imaginaţi toate zilele și orele trecute de la începutul timpurilor, puneţi-le una peste alta, așezaţi-vă deasupra ,,grămezii“ de timp și întrebaţi-vă: de ce
suntem noi acum aici? Probabilitatea acestei întâmplări este aproape zero, este un accident fără șansă să se întâmple și știinţa nu îl poate explica.

Descris de Einstein și de Darwin, timpul este un univers mecanicist (Universul s-a născut în urmă cu 13,8 miliarde de ani, Homo erectus a apărut acum 4 milioane de ani etc.), dar hai să ne imaginăm – o spune fizicianul Robert Frost –, că realitatea este ca o placă de patefon infinită, că noi ne aflăm exact acolo unde acul o înţeapă – acesta este prezentul – , dar toate, absolut toate melodiile de pe placă există simultan, iar noi nu le putem auzi, deci trăi, în afara momentului acum. Dar dacă am avea acces la întreg – și nu avem, conștiinţa noastră nu o permite – am trăi simultan cu întregul Univers: ,,Distincţia dintre trecut, prezent și viitor este numai o persistentă și încăpăţânată iluzie“, obișnuia să spună Albert Einstein, fluxul continuu de evenimente care leagă Soarele, stelele,  galaxiile fiind doar pură fantezie.

Fragment din volumul Lumea după Google, de Alexandru Mironov, publicat de Editura Nemira.