Sâmbătă, 1 iunie, la ora 15.15, Vasile Andru lansează primul volum din Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cartea lansată în cadrul Mistica, un imprint al editurii Nemira, va fi prezentată de către autor, alături de invitaţii săi speciali,Ieromonah Ignatie de la Cernica, Bogdan Tătaru-Cazaban, Liviu Ioan Stoiciu, la standul Nemira.
Cartea Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii este mai ales o experienţă religioasă. În paginile cărţii, experienţa spirituală, adică asceza și mistica, sunt singurele moduri de a extinde conștiinţa de la normal la suprafiresc, până la theosis.Volumul oferă 22 de chipuri și destine exemplare din Carpaţi sau având legătură intimă cu spaţiul carpato-danubiano-pontic. “Misticii” sunt personaje uriașe, văzute sau tăinuite, care fac Istoria sau care îmbunătăţesc Istoria.
Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii se află deja în toate librăriile din țară. Volumul poate fi achiziţionat de la standul Nemira din Pavilionul Romexpo, în perioada 29 mai – 2 iunie.
Vasile Andru este o personalitate puternică din spaţiul cultural românesc, cu o experienţă bogată în antropologie, istoria religiilor şi un model de desăvârşire personală şi profesională. De-a lungul timpului a publicat 30 de cărţi, numeroase nuvele şi romane, precum şi cărţi de înţelepciune şi spiritualitate. Volumul Mistici din Carpaţi este nu numai un original „Sinaxar“, ci și un îndreptar de practică soteriologică, de „cumul de har“, propunând modele pentru cei care vor să urmeze o Cale adevărată.
Editura Mistica propune o întâlnire cu inexplicabilul, cu magia, cu revelaţia, cu forţele supranaturale, cu secretele umanităţii din cele mai vechi timpuri până azi. Domeniile abordate în cărţile publicate –dezvoltare personală, arte divinatorii, religii, sănătate-viaţă practică, cunoaştere-tradiţii şi spiritualitate – ilustrează sensul acestui demers editorial, acela de a îmbogăţi cunoaşterea dincolo de limitele ei raţionale, pentru o mai bună percepţie a universului în care trăim, dar şi a propriei fiinţe.
Tweet