“Cele mai importante experienţe rămân definitiv înscrise în fiinţa noastră intimă nu pentru că sunt adevărate, ci pentru că sunt semnificative, iar însăilarea lor într-o istorie personală defineşte tema principal a unei vieţi. Istoriile de viaţă care merită să fie arhivate sunt cele ale căror teme ne apar cu foarte multă limpezime. Trebuie spus de  la bun început că nu tema este criteriul reţinerii istoriilor de viaţă în istoria culturii, ci acurateţea, coerenţa şi pregnanţa ei într-o existenţă individuală. Cu alte cuvinte, din domeniul istoriilor de viaţă care acoperă astăzi o paletă tematică foarte diversă (autobiografii intelectuale, autobiografii literare, jurnale de călătorie, jurnale de cercetare, jurnale intime, memorii, interviuri etc.) merită să ne reţină atenţia acele biografieri în care angajamentul autorului este total şi în care pactul autobiografic mizează pe ridicarea la lumina conştiinţei a celor mai tainice ascunzişuri ale fiinţei umane.

Acest criteriu ne permite să facem puţină ordine în jungla de producţii cu caracter biografic, să ieşim din hăţişul produselor de consum şi să intrăm în lumea temeiniciei sau, cum ar fi spus Carl Gustav Jung, să ieşim din spiritul epocii pentru a intra în lumea spiritului etern.

Scrise sau orale, istoriile de viaţă cunosc, începând cu anii ’70, o popularitate care nu se datorează numai unui entuziasm pasager ale cărui efecte le putem constata în literatură, în media, în ştiinţele umane sau în practicile formării. Legendele personale sunt considerate astăzi un scop suprem al autorilor: ele oferă, oricui vrea săînţeleagă, un răspuns la chestiunea Sinelui şi ne conduc spre tema principală a unei vieţi. „Eu eram suma emoţiilor mele şi un Altul în mine era piatra atemporală, nepieritoare“, spune Jung şi viaţa lui se organizează — timp de şaisprezece ani — în jurul nevoii de a răspunde la întrebarea cine era acest Altul? După aceşti şaisprezece ani, preocuparea lui fundamentală devine aceea de a-i învăţa şi pe oameni cine era acest Altul.

Pentru a-şi lămuri marea frământare, Jung coboară adânc, în hăţişul inconştientului, se confruntă cu propriul Infern, intră în haosul unui suflet tulburat şi indecis, îşi explorează dezorientările şi caută aici, în adâncul din el, un sens al propriei vieţi. În acelaşi timp, însă, el coboară departe, în istorie, până la culturile antice, studiază gnosticii — autori ai unei mistici a Sinelui —, se orientează apoi spre spaţii îndepărtate (Africa, America Centrală, India şi Extremul Orient), se interesează de gnozele timpului său, redeschizând aceste filoane de gândire cu o imensă vigoare, prin autobiografia spirituală intitulată Cartea Roşie. Impresionantul document cultural iluminat, cum îl numesc mai mulţi exegeţi, descrie experienţa cu caracter mistic a auto rului său, relaţia lui absolut personală cu planul divin, cu figuracristică, cu Dumnezeul său şi cu diverse alte zeităţi, cu diavolul etc., toate aceste întâlniri fiind semnul anumitor stadii ale împlinirii. Avem în faţa ochilor episoade ale unei vieţi, mai precis ale unei vieţi în profundă criză, ce construiesc mitul personal al autorului Cărţii Roşii.

Ce află Jung parcurgând această cale?, Ce ghizi spirituali îl însoţesc în marea călătorie?, Care este chemarea lui Jung şi marea operăpe care trebuie s-o  nfăptuiască?, Care este secretul lui Dumnezeu?,  Cine sunt apropiaţii care-i împărtăşesc tulburările şi care-l însoţesc pe drumul Sinelui? sunt doar câteva întrebări la care îmi propun să dau răspuns în această carte.

Iată cel mai semnificativ lucru pe care l-a descoperit Jung parcurgând calea Sinelui: „Cine nu cade în stăpânirea oamenilor, cade în mâinile Zeului. Ferice de El şi Vai de El“. Dar în stăpânirea cui suntem noi?, întrebarea, probabil, va genera baza unei interogaţii absolut personale pentru cititorii acestei monografii.

Cartea Roşie — autobiografia spirituală şi receptaculul operei lui Jung — ar trebui citită aşa cum se cuvine unei astfel de opere: cu multă răbdare şi atenţie, cu o stare pe care aş numi-o asceză. Numai aşa se poate înţelege că oamenii care „cad în mâinile Zeului“ sunt visătorii, vizionarii, cei care ajung la „protomateria“ ce se zbate îninteriorul lor şi care-şi asumă riscul de a fi înghiţiţi în această substanţă fierbinte. Unii o fac cu intenţia de a realiza o muncă originală, alţii fără nici un fel de intenţie creatoare (deci, fără niciun raport cu ipostaza geniului), ci pur şi simplu pentru că nu au încotro, pentru că destinul îi forţează: „Trebuie să mergi pe drumul tău, nepăsător faţă de ceilalţi, fie că sunt buni, fie că sunt răi… Ţi-ai pus mâna pe divinitatea pe care aceia nu o au“.

Cartea Roşie este o veritabilă interlocuţiune: ea implică un narator care, în cazul de faţă, este atât autorul propriei legende sau creatorul propriului Sine, cât şi iniţiatorul unei anchete, a unei serii de interviuri cu personaje dintr-o altă lume, numită de Jung „cealaltă realitate“,  având rolul de călăuze sau ghizi spirituali. Ceea ce este foarte interesant în acest parcurs de autobiografiere, este faptul că personajele intervievate — fragmente ale Sufletului autorului — sunt fizicalizate, îşicâştigă dreptul la realitate, sunt efectiv percepute pentru că sunt „fantasme vii“ înregistrate prin modalităţi senzoriale diverse (vizuale — imaginile personajelor sunt foarte bine definite formal şi cromatic, de exemplu diavolul este călăreţul Roşu, primeşte chiar numele Roşul, moartea primeşte numele Întunecatul, este un personaj purtând haină neagră, în falduri, un bărbat stând nemişcat şi privind în depărtare, slab şi palid, care spune despre el: „inimă nicicând nu am avut“; termice: Întunecatul este rece, Roşul este cald, e flacără, e sânge; auditive: sufletul vorbeşte uneori cu voce de femeie şi-i spune că ceea ce face e „artă“, alteori sufletul îi vorbeşte cu voce bărbătească şi-i spune că „noua religie şi proclamarea ei“ este chemarea lui; trebuie menţionat faptul că primele reprezentări senzoriale ale fantasmelor sunt, de fapt, auditive, ele apar încă din copilărie şi se referă la discri minarea în interior a unei voci, alta decât a lui, o arrhevoce aparţinând unei personalităţi atemporale)”.

Fragment din volumul Jung îndrăgostit de suflet, de Lavinia Bârlogeanu, disponibil numai în această săptămână cu 25% reducere.