Vă propun o generoasă prezentare scrisă de Rodica Binder despre „Arta de a scăpăta cu stil”, în curs de apariţie la Nemira:

A face din austeritate o virtute nu este la îndemâna oricui. A scăpăta cu stil într‑o lume pe care lăcomia, setea de înavuţire cu orice preţ şi cu orice risc a dus‑o de câteva ori la sapă de lemn, trece drept o artă care se cere mereu învăţată.

Dar cine poate preda mai convingător dificila materie decât persoanele de viţă nobilă, constrânse de vicisitudinile istoriei, de incompetenţa administratorilor, de propria lor nepricepere sau neglijenţă, să renunţe la averi păstrându‑şi cu străşnicie bunul renume, buna educaţie, bunul‑gust şi, mai ales, nealterate, legăturile cu lumea bună?

Aşa încât nu este de mirare că tocmai un vlăstar de străveche viţă aristocrată, Contele Alexander von Schönburg Glachau, căsătorit cu una din nepoatele Reginei Elisabeta a II‑a a Angliei, s‑a simţit chemat să redacteze cu ironie, sarcasm, inteligenţă şi umor, un pseudomanual de alchimie socială – promiţându‑le destoinicilor săi „elevi“ să obţină, graţie stilului, transmutaţia scăpătării în virtute.

Magica transformare a semnului minus în plus o remarcase la vremea lui şi legendarul Gregor von Rezzori, recunoscându‑i pe adevăraţii „prinţi“ nu după opulenţa îmbrăcăminţii şi a ambianţei în care îşi duceau traiul zilnic, ci după „patina“ plină de distincţie, conferită de trecerea vremii, hainelor, mobilierului, locuinţelor…

Când consumul este ridicat la rang de principiu, când produsele „exclusive“ sunt la îndemâna oricui are bani să şi le cumpere, renunţarea la luxul strident, ostentativ, devine un procedeu distinctiv al autenticei aristocraţii, care dintotdeauna, la fel ca spiritul critic al intelectualilor, şi‑a făcut un crez din a înota împotriva curentului.

Spre sfârşitul deceniului nouă al veacului trecut, bula speculativă a aşa‑numitei new‑economy s‑a spart, falimentând acţionari şi distrugând nenumărate locuri de muncă. Iar Contele Alexander von Schönburg, jurnalist la un cotidian finanţat prin anunţuri publicitare, s‑a pomenit şi el rămas pe drumuri. Avea pe atunci doi copii de hrănit (între timp, sunt deja trei şi le merge foarte bine).

Cele două surori bogate – principesa Gloria von Thurn und Taxis şi Maya Flick, căsătorită cu un magnat german implicat în anii optzeci în scandaloase donaţii ilegale făcute unor partide – se pare că nu i‑au sărit în ajutor. Dar poate că şi fratele scăpătat a fost cel care, din mândrie, a refuzat orice formă de milostenie din partea rubedeniilor avute.

În orice caz, nu a stat mult pe gânduri şi, din dorinţa mărturisită de a‑i ajuta pe toţi cei care de azi pe mâine şi‑au pierdut serviciul sau averea, a început să scrie cartea ce‑i va spori celebritatea, îi va aduce bani şi un nou loc de muncă în redacţia unei reviste mondene, Park Avenue – o publicaţie de lux cumpărată şi citită cu jind mai ales de cei nevoiţi să strângă cureaua…

Iar cum scăpătaţii, sărăciţii, pauperii, deloc puţini la număr în pragul mileniului trei, au ajuns tot mai numeroşi în anii următori, chiar şi în prospera şi încă foarte sociala Germanie, în­dreptarul „scăpătatului cu stil“ scris de Alexander von Schönburg s‑a vândut ca pâinea caldă, a urcat în topul succeselor de librărie şi, ceea ce era mai puţin previzibil, nu şi‑a pierdut câtuşi de puţin din actualitate. Dimpotrivă. Lectura cărţii acum, când gurile rele spun că „după criză este înainte de criză“, pare mai recomandabilă ca oricând.

La cei abia câţiva ani care au trecut de la apariţia acestui ghid, săracii au devenit mai săraci, iar bogaţii, mai bogaţi. Un eufemism a fost „inventat“ spre a desemna victimele „noii sărăcii“ – precariatul. În ce măsură membrii acestei noi clase sociale, cea mai de jos, sunt sensibili la problemele de stil, este însă o cu totul altă problemă.

Nelipsită de un oarecare cinism este însă tocmai reuşita lui Alexander von Schönburg de a scăpa de ruina socială şi de a se catapulta din nou în lumea din care a venit, graţie „artei de a scăpăta cu stil“, a expunerii cu nonşalanţă a metodelor de a „deveni bogat fără bani“ (cum se subintitulează acest pseudotratat de austeritate).

O strălucită genealogie, o bună creştere, o educaţie aleasă deschid uşile marilor saloane şi ale înaltei societăţi şi celor care au coatele sacoului cam lustruite… aşa cum o demonstrează şi următoarea carte, apărută în 2008, intitulată „Totul despre regi“. Prost sfătuite de consilierii de imagine, capetele încoronate se străduie să fie cât se poate de dezinvolte, să iasă din corsetul etichetei de curte, ceea ce ar fi o prostie, crede Contele von Schönburg în cuprinsul unui interviu publicat în Die Welt, recunoscând cu aplomb că, de fapt, este un snob. Ceea ce nu‑i tocmai lucru rău…

Este greu de crezut că cine era lipsit de stil, pe când conturile îi erau pline la bancă, va intra în posesia lui, după ce buzunarele i se vor fi golit, doar graţie lecturii „tratatului“ isteţului Conte von Schönburg.

Cititorul cultivat, cu suficient spirit critic, ştie prea bine că „le style c’est l’homme“ cum decretase venerabilul Buffon sau că „a fi“ înseamnă mai mult decât „a avea“, conform tezei lui Erich Fromm.

Alexander von Schönburg ştie însă şi el foarte bine de­spre ce vorbeşte atunci când îşi oferă sfaturile. A avut parte de o edu­caţie aleasă în condiţii foarte modeste de existenţă – tatăl, deşi conte, a fost o vreme jurnalist, corespondent al postului de radio Deutsche Welle în Africa, unde de altfel Alexander a şi văzut lumina zilei.

Prima parte a cărţii, o mini‑cronică de familie, îi încredin­ţează pe cititori că recomandările, inclusiv glosarul care încheie volumul, sunt roadele unei experienţe de viaţă (asezonate cu mirodeniile unei erudiţii dezinvolte, neostentative). Titlurile şi subtitlurile capitolelor cărţii dezvăluie căile prin care, dintr‑un fals tratat de modestie, Alexander von Schönburg reuşeşte, în baza disjuncţiei între „a avea şi a fi“, să schiţeze un „fals tratat de fericire“.

Autorul încearcă, uzând de citate celebre bine alese şi de exemple notorii culese din istoria trecută şi recentă, să‑l convingă pe cititor că în cele din urmă, dacă tot nu are bani, dar ştie să se bucure de viaţă, este chiar mai bine că e sărac şi nu bogat. Fireşte, cu o condiţie: să aibă stil.

Consolatoarea pledoarie pentru o redescoperire a plăcerilor simple ale vieţii, ale binefacerilor imateriale ale culturii în si­tuaţia unui nedorit, dar inevitabil „impus program individual de austeritate“, echivalează întru câtva cu încercarea de a‑i converti pe epicurieni la stoicism.

În 1989, pe‑atunci încă foarte tânărul von Schönburg, împre­ună cu alţi câţiva colegi de generaţie, redactează un „Almanah al distincţiei“ inventariind bunurile şi plăcerile vieţii. Un „cvintet literar“ din care mai face parte şi un alt membru al aristocraţiei, Benjamin von Stuckrad‑Barre, semnează volumul „Tristesse Royale“, acreditându‑l literar şi pe Alexander von Schönburg printre promotorii aşa‑numitei literaturi „pop“.

După arta de a scăpăta cu stil urmează, în ordinea logică a preocupărilor (sau obsesiilor) autorului, „Lexiconul lucrurilor inutile“, printre care se numără telefoane mobile care fac fotografii şi navighează pe internet, o serie de aparate de bucătărie, autoturisme menite să străbată Siberia sau deşerturile Africii, dar care circulă pe autostrăzile Europei şi care abia mai pot fi parcate pe străzile aglomerate ale oraşelor autohtone, clişee verbale care poluează discursurile oficiale şi publice.

Într‑un cuvânt, obiectele şi ticurile care ne răpesc timp şi bani, diminuând calitatea vieţii, în frumoasa, dar nerentabila ei simplitate.

Tenacitatea cu care Alexander von Schönburg a cultivat ideea că banii ar fi fost dintotdeauna duşmanii bunului‑gust răzbate şi dintr‑un text ceva mai recent, publicat în paginile cotidianului Süddeutsche Zeitung, un eseu al cărui corolar etic ar suna, în traducere, astfel: Scăpătarea socială este o artă. Popoare întregi au stăpânit‑o cu virtuozitate. Apoi, se mai poate întâmpla uneori ca abia declinul să scoată la iveală adevărata strălucire…

Contele Alexander von Schönburg s‑a născut pe 15 august 1969 la Mogadishu, Somalia, şi este fiul Contelui Joachim von Schönburg‑Glauchau şi al Contesei Beatrix Széchenyi de Sárvár‑Felsővidék. Tatăl său a fost jurnalist şi corespondent de presă în Togo şi în Somalia din 1965 până în 1970, când s‑a întors în Germania împreună cu întreaga familie.

În 1999, Contele Alexander von Schönburg s‑a căsătorit cu Prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata Prinţului Christoph de Hessa şi strănepoata Reginei Elisabeta a II‑a, şi împreună au trei copii: Maria‑Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria şi Valentin Polykarp Josef Maria. Sunt descendenţi direcţi ai Reginei Victoria şi stră‑stră‑strănepoţi ai Prinţesei Margareta de Prusia, mezina Împăratului Frederic. Copiii au fost excluşi de la succesiunea la tronul britanic din cauza confesiunii lor catolice.

Contele Alexander von Schönburg, ca jurnalist, a colaborat, printre altele, la Esquire, Die Welt şi Vogue. A fost redactor al paginilor berlineze din Frankfurter Allgemeine Zeitung şi editorialist la Süddeutsche Zeitung. A făcut parte din cvintetul literar‑pop care a editat Tristesse Royale în 1999. În prezent este redactor-şef al revistei Park Avenue.

A publicat următoarele volume: Das Beste vom Besten. Ein Almanach der feinen Lebensart (în colaborare), In Bruckners Reich (povestiri), Der Fröhliche Nichtraucher. Wie man gut gelaunt mit dem Raucher aufhört, Der Lexikon der überflüssigen Dinge (Lexiconul lucrurilor inutile, în pregătire la Editura Nemira), In bester Gesellschaft (În cea mai bună societate, în pregătire la Editura Nemira), Alles was Sie schon immer über Könige wissen wollten aber nie zu fragen wagten (Tot ceea ce aţi dorit să ştiţi despre regi, dar nu aţi îndrăznit niciodată să întrebaţi, în pregătire la Editura Nemira).

Rodica BINDER