Acum că Ross a decis să nu regizeze şi Catching Fire, al doilea film din seria Jocurile Foamei, fanii se întreabă cine l-ar putea înlocui.
Jocurile Foamei se află încă pe primul loc din box office-ul american, cu vânzări de 33,5 milioane de dolari, întrecând American Reunion, Titanic 3D, Wrath of the Titans şi Mirror Mirror. Deşi încasările au scăzut cu 43% faţă de săptămâna trecută, prezenţa oamenilor în sălile de cinema s-a menţinut destul de ridicată pentru a-i asigura filmului poziţia de lider pentru a treia oară consecutiv.
Astfel, nu cred că are cineva dubii că următorul film din serie, care este programat să apară în noimbrie 2013, nu va avea la fel de mult succes.
Totuşi, rămâne problema găsirii unui regizor în cel mai scurt timp posibil, pentru că filmările vor începe în toamna acestui an.
Dar cine este cel mai potrivit? Acesta este unul dintre cele mai populare subiecte ale momentului şi putem găsi zeci de liste cu “cine ar putea regiza Catching Fire?” pe site-uri precum Mockingjay, ScreenRant sau Huffington Post.
Iată câţiva dintre regizorii care au fost propuşi:
Danny Boyle, cunoscut în special pentru pentru Trainspotting (1996), 28 Days Later (2002) sau Slumdog Millionaire (2008). A primit numeroase premii pentru cel mai bun regizor, printre care Oscar, BAFTA sau British Independent Film Award.
Debra Granik este scenaristă şi regizoare de filme indie, cunoscută în special pentru Winter’s Bone (în care a jucat şi Jennifer Lawrence), pentru care a fost nominalizată la Oscar. Totuşi, nu are la fel de multă experienţă ca Gary Ross, iar Catching Fire ar putea fi “prea mult”.
Michael Bay, cunoscut pentru filmele sale cu buget mare – Bad Boys (1995, 2003), Transformers (2007, 2009), Armageddon (1998) sau Pearl Harbor (2001).
Peter Jackson – trei premii Oscar; trilogia Lord of The Rings. Asta spune destule despre el. Totuşi, şansele să regizeze Catching Fire sunt foarte reduse, mai ales că în momentul de faţă lucrează la The Hobbit.
David Yates a regizat ultimele patru filme din seria Harry Potter, pentru care a primit cinci premii, trei dintre ele pentru cel mai bun regizor.
David Fincher – de două ori nominalizat la Oscar. A regizat filme pecum Fight Club (1999), Se7en (1995), The Curious Case of Benjamin Button (2008) sau The Girl with the Dragon Tattoo (2011).
Voi ce credeţi? Ar fi vreunul dintre aceştia potriviţi pentru Catching Fire? Aveţi alte propuneri?
Tweet