Criminalul din cabana Suspans.ro vine astăzi la Bookfest!

Iată că am primit mai multe răspunsuri corecte. Nu sunt toate complete până la capăt, dar elementele esenţiale sunt acolo unde trebuie. Înainte să prezentăm câştigătorii, să vedem…

Cum s-au desfăşurat evenimentele din cabană?

Am convenit că toţi cei din cabană ar fi putut comite crima. Dar ceva îl distinge pe unul dintre ei. Ştim că la 2:55 a fost ultima accesare a unei pagini de pe laptopul lui Popp. Şi că a fost descarcată aplicaţia Teamviewer. Dacă veţi căuta pe net, această aplicaţie permite accesul la distanţă asupra unui alt calculator. Asta ne arată că lucrurile nu sunt ceea ce par cu privire la momentul morţii. Astfel, criminalul s-a folosit de program pentru a porni muzica la un volum exagerat, astfel încât toţi din cabană să o audă şi să creadă că Popp era încă în viaţă la acel moment. O dovadă în plus erau paginile de roman pe care le scrisese… criminalul, nu Popp.

Dintre toţi suspecţii, sâmbătă dimineaţa doar unul dintre ei are un alibi foarte bun. Acesta a fost şi motivul întregii scamatorii: a falsificat momentul şi locul morţii pentru a-şi face un alibi de nezdruncinat. Aţi ghicit, e vorba de Mircea Pricăjan. Plecarea la stână nu a fost întâmplătoare şi trebuia să vă dea de gândit. Mai mult, muzica începe după ce pleacă şi se opreşte cu puţin timp înainte să sosească. Iarăşi, coincidenţele cam bat la ochi. În plus, chiar Mircea recunoaşte că avea “desaga” la el. Pentru un drum de 2 ore, nu ar fi avut mare nevoie de bagaj. În schimb a avut nevoie de  laptop (şi ştim din discuţie că are unul) şi de o conexiune mobilă la internet. Să nu-mi spuneţi că reclama de la Vodafone ce rulează încontinuu la televizor cu nunta în vârful muntelui (ai acoperire oriunde! 😛 ) nu v-a dat de gândit. (În fapt, Mircea chiar are un astfel de modem în viaţa reală, doar cu acoperirea nu e ca-n reclamă 🙂 )

Crima, cum e cu crima?

Ştim că se aud paşi pe scări la 12:40. Ştim că Popp îl vede pe Cătălin în timp ce se îndrepta spre pârâu şi coboară după el. Ştim că Mircea îl vede pe Cătălin mergând agale. E logic că Mircea l-a văzut şi pe Popp, care a apărut la scurt timp. Mersul împleticit al lui Popp este un semn evident că tânărul este ameţit bine de băutură. Astfel încât, logic din partea lui Mircea (observaţi comportamentul lui pe parcursul celor două zile) este să plece după Popp pentru a preveni o înfruntare violentă. (Cătălin nu şi-a ascuns deloc dorinţa de a-l pune la respect pe Popp pentru comportamentul său deplasat, deci sigur ieşeau scântei).

Popp se opreşte lângă nişte stânci *proeminente* (aka ascuţite, get my drift 😉 ) când cineva îi pune mâna pe umăr. De aici nu e greu de ghicit că furia lui Popp se va descărca pe cel care l-a interpelat. Doar că, de data aceasta, Mircea nu va mai fi cel rănit. În urma altercaţiei, craniul lui Popp se întâlneşte cu suprafaţa ascuţită a unei pietre.

Nu e crimă cu premeditare, ci din culpă. Dar tot “manslaughter” se cheamă 😀

Însă premeditarea apare în acoperirea urmelor. Cătălin nu a auzit discuţia sau lupta dintre cei doi (era cu căştile în urechi lângă un râu de munte, a adormit etc.). Dacă priviţi schiţa casei, fotoliile în care stau Diana şi Eddie la şemineu sunt cu spatele la fereastra dinspre E. Mircea ia cadavrul şi îl târâie până la uşa din spate. Imediat ce intră în cabană, deschide uşa de la camera centralei şi ascunde cadavrul acolo până toţi ceilalţi merg la culcare (de aici urmele de funingine pe hainele lui Popp). Chiar dacă până acum nu l-a văzut nimeni, dacă lăsa cadavrul afară Cătălin se putea întoarce oricând şi l-ar fi surprins.

După ce are certitudinea că toţi sunt în camerele lor şi dorm, duce leşul în camera lui Popp. Doar că, să cari un corp inert  pe scări este foarte greu. Acel mod “ciudat” în care, potrivit Dianei, parcă se auzeau două rânduri de paşi este datorat sunetului scos de picioarele lui Popp care atârnau şi se loveau de scări. Mircea plasează cadavrul în cameră şi face să pară că sâmbătă dimineaţa, când el era în drum spre stână, Popp lucra la roman ascultând arii de operă.

Makes sense? 😀

Şi dacă nu mă credeţi pe mine, îl puteţi vedea chiar pe criminal astăzi la ora 18:00 la standul editurii Nemira, în cadrul lansării la apă a Revistei Suspans.ro. Veniţi în număr mare şi luaţi-l la întrebări!

Câştigătorul locului I este Ioana Vişan. Singura eroare în raţionamentul ei e considerarea funinginei ca indiciu fals (de aici şi ignorarea camerei centralei). Dar în rest logica este corectă. Pentru locul II, deoarece nu avem încă un răspuns cel puţin la fel de complet, vom acorda două premii. Câştigătorii locului doi sunt Daniel (aka d.anteros, care a nimerit totul în afară de arma crimei) şi Crina Dragomir (care consideră funinginea o pistă falsă, la fel ca Ioana, dar care oferă o explicaţie mult mai sumară şi nu foarte clară). Răspunsurile premiate vor fi postate pe site, astfel încât să nu suspecteze nimeni “tradare” 🙂

Pe câştigătorii tricourilor îi aşteptăm astăzi la lansare. Pe cei care sunt din provincie îi rugăm să ne trimită un mail la online@nemira.ro pentru a stabili detaliile privind modul de expediere.

Vă aşteptăm la târgul de carte Bookfest la standul Nemira!

23 Commentarii

  1. Cosmin 11/06/2010 Reply
  2. daniel 11/06/2010 Reply
  3. Andrei 11/06/2010 Reply
  4. ioana 11/06/2010 Reply
  5. Weird Vision 12/06/2010 Reply
  6. Vlad Puescu 12/06/2010 Reply
  7. voicunike 13/06/2010 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *