Update:
Câștigătorul pachetului de 3 cărți Andrea Camilleri este ely. Felicitări și să te bucuri de ele!
Astăzi sărbătorim unul dintre cei mai populari și citiți scriitori italieni, Andrea Calogero Camilleri, care împlinește 86 de ani de viață! De asemenea, vom lansa și un nou concurs aniversar, cu care deja v-am obișnuit! Sper ca astăzi, în special, să ne bucurăm de operele sale atât de apreciate în întreaga lume și datorită cărora este recunoscut drept un nume de referință al genului polițist.
S-a născut pe 6 Septembrie 1925 în Porto Empedocle, publicând în timpul facultății poeme și povestiri. Cu toate că părea să se îndepărteze tot mai mult de literatură și scris, încercând de-a lungul anilor profesii precum regizor de teatru, scenarist, chiar și producător de radio și TV, Camilleri și-a regăsit interesul pentru scris, la vârsta de 53 de ani, când i-a fost publicat primul roman.
În ciuda faptului că primele sale opere nu au avut succes, “Il corso delle cose” și “Un Filo di Fumo”, după o pauză lungă de 12 ani avea să scrie și primul său bestseller: “La Stagione della Caccia”. Iar în 1994, a apărut “Forma apei” (La forma dell’acqua), primul roman din seria “Comisarul Montalbano”, personaj care avea să se transforme în scurt timp într-un adevărat cult.
“Comisarul Montalbano” (numit astfel în onoarea scriitorului Manuel Vazquez Montalban) a devenit atât de popular încât Andrea Camilleri a ajuns în situația de a nu mai putea renunța la el, precum Arthur Conan Doyle cu personajul său Sherlock Holmes.
Titlurile publicate de către Editura Nemira sunt primele 5 volume ale seriei “Comisarul Montalbano”, acestea fiind, în ordine, “Forma apei”, “Câinele de teracotă”, “Hoțul de merinde”, “Sunetul viorii” și “Excursie la Tindari”.
Să dăm deci startul concursului aniversar Andrea Camilleri!
Pentru a intra în tragerea la sorți, lăsați un comentariu în care să povestiți pe scurt despre prima/primele întâlniri cu o carte polițistă.
Premii: Prin tragere la sorți, unul dintre fanii autorului va câștiga un pachet de 3 cărți Andrea Camilleri, ce constă în volumele “Forma apei”, “Câinele de teracotă” și “Hoțul de merinde”!
Deadline înscrieri: 8 Septembrie 2011, ora 23:59.
Câștigătorul va fi anunțat pe 9 Septembrie 2011.
prima intalnire cu un roman politist…. din pacate inca nu am citit un roman politist… si asta poate pentru ca inca nu am avut curajul… dar acum… chiar imi doresc sa citesc unul!
‘Asa ceva nu se intampla niciodata” roman politist marca Anne Holt este un roman care mi-a marcat tineretea…ma facea sa am emotii de fiecare data cand citeam cate o fraza, ma transforma intr-un detectiv care incerca sa afle adevaruri ascunse, ma invata sa vad dincolo de limite
acest roman m-a captivat in adevaratul sens al cuvantului :”Fortareata Nebunilor”, de George Arion .
M-a impresionat foarte mult povestea gazetarului detectiv… sinuciderea martorului… toate acestea m-au tinut cu sufletul la gura…
Am facut cunostinta cu Misterul trenului albastru de Agatha Christie. Suspansul acestei carti mi-a hranit imaginatia ,este o carte bestiala, care te face sa o citesti pana la ultima pagina. Am inceput usor(10-20 pagini pe zi) dar cu fiecare zi care trecea dublam paginiile,asa ca am terminat-o in 2 saptamani. A fost ceva frumos, recomand cu cea mai mare placere aceasta carte tuturor oamenilor,deoarece nu conteaza varsta!!!
La mulți ani, Bătrâne! Sănătate și inspirație cât mai multă! 🙂
Prima mea aventură în lumea detectivilor a început cu Sherlook Holmes se întoarce, o cărticică de vreo 200 de pagini luată de la un stand de ziare din autogară, în urmă cu 7 sau 8 ani, poate chiar și mai mult. A fost o experiență de neuitat, în aproape 2 ore cât a făcut autobuzul până la destinație nu mi-am dezlipit privirea din paginile ce ma ținea captiv într-o alta lume. Înca mai am cartea în bibliotecă, o păstrez ca o amintire frumoasă, o mică fereastră ce deschide în trecut.
Prima intalnire…a fost din cauza unui documentar,ziceau ca romanele Agathei Cristie dau dependenta.Cand am auzit asta am vrut sa vad daca e adevarat.Primul roman politist pe care l-am citit a fost Dumb Witness(Martorul Mut)…da,am continuat cu romanele ei(totusi nu cred ca a fost vorba de dependenta)si nu numai.
Agatha Christie m-a facut sa nu ma pot opri din citit cu cartea ‘zece negri mititei’. singura carte pe care am citit-o cu sufletul la gura pentru a vedea ce se intampla. o carte pe care as reciti-o oricand cu mare placere
La multi ani si multe carti Maestre!
Urmaresc filme politiste dar pana acum nu mi-a cazut in mana nici o carte politisca care sa ma atraga.