Întrebaţi fiind ce autor i-a influenţat cel mai mult, nouă din zece scriitori sau simpli cititori împătimiţi de literatura detectivistică ar răspunde că Raymond Chandler. Fără a sta pe gânduri. Şi cum s-ar putea altfel? Raymond Chandler e pentru romanul poliţist modern ceea ce Lovecraft e pentru romanul horror modern. El întemeiază un nou fel de a gândi naraţiunea cu detectivi particulari, rupând tradiţia poveştii sfătoase, „cuminţi”, aproape victoriene, instituite de Agatha Christie şi Sir Arthur Conan Doyle. 
În acelaşi timp Chandler este părintele celui mai celebru detectiv, întâiul (din nou!) detectiv particular din literatura lumii: Philip Marlowe.
Născut în Chicago aproape de finele secolului al XIX-lea, s-a mutat la scurt timp în Anglia împreună cu mama sa, de origine irlandeză, după ce tatăl lui, un alcoolic înveterat, i-a abandonat. Acolo, cei doi au fost îngrijiţi de un unchi înstărit, avocat de profesie. A studiat la Londra, dar a refuzat o instruire universitară. În schimb, a hoinărit prin Paris şi Munchen, pentru ca apoi să-şi găsească un post în serviciul Reginei. Cum era de aşteptat, acest aranjament nu l-a mulţumit. Drept pentru care, şi-a dat demisia şi s-a angajat ca reporter pentru Daily Express şi Western Gazette. Nu şi-a găsit faima nici în această postură şi, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, a intrat în serviciul militar. După semnarea armistiţiului, s-a întors în Los Angeles. În tot acest timp, a continuat să scrie poezii romantice.
Înainte să se afirme ca romancier, a publicat o serie de proze scurte, bine primite de cititori. Genul abordat, aşa-numitul pulp fiction, s-a dovedit a fi lozul câştigător. Mai târziu, multe din prozele sale de început au stat la temelia romanelor pe care le ştim cu toţii – fie şi numai după celebrele lor ecranizări.
În total a scris opt romane, ultimul – Poodle Springs – rămânând neterminat (l-a încheiat Robert B. Parker, treizeci de ani mai târziu). Faptul că şi-a început adevărata carieră de scriitor la o vârstă înaintată, 51 de ani, a fost – se pare – un atu pentru el. Bun cunoscător al psihologiei omului de rând, cu o bogată experienţă de viaţă, a reuşit cu mare naturaleţe să surprindă în scrierile sale, cu o mână sigură, esenţa unei perioade zbuciumate. Stilul său precis, puternic, şi totuşi subtil, cu tuşe poetice, a venit să încununeze o reţetă pe care autorul singur a inovat-o şi modificat-o necontenit.
S-ar putea spune multe despre acest autor unic, despre moştenirea pe care a lăsat-o, despre felul în care a influenţat generaţii întregi de scriitori, despre noutatea perenă a scrierilor lui, chiar şi după atâţia ani… Dar cel mai bine e ca fiecare să se convingă singur. Să ia rând pe rând cărţile sale, să le citească şi să recunoască în ele geniul unui scriitor care a izbutit să convingă de-a lungul timpului până şi pe cei mai exigenţi critici.
Şi cum ar putea face asta?, mă întrebaţi.
Este plăcerea şi onoarea mea să vă anunţ aici şi acum că Raymond Chandler vine la Nemira! O recuperare mai mult decât necesară şi o prezenţă de marcă în colecţia Suspans. Ediţia integrală a romanelor antume, în traduceri noi şi cu o prezentare grafică de excepţie.
Doamnelor şi domnilor, vă invit să descoperiţi cazurile detectivului Marlowe!
PS: mai multe despre Marlowe şi alte nume celebre ale literaturii de suspans veţi putea citi în curând în… dar deocamdată nu pot să divulg nimic. Multe surprize vă aşteaptă la Bookfest! 😉
Cabana
În cabană există două căi de acces.
Ușa principală (aflată pe zidul dinspre N) se deschide într-un vestibul ce dă în sufragerie. Prin ușa din spate (aflată la S, simetric opusă uşii de la intrare pe axa E-V) se pătrunde în holul ce unește bucătăria (prima ușă pe dreapta), camera centralei (prima ușă pe stânga), dormitorul lui Mircea Pricăjan (a doua ușă pe dreapta) și baia de la parter (a doua ușă pe stânga). Mergând pe hol drept înainte se intră în sufragerie. Scara interioară ce duce la etaj este situată între camera centralei și baie.
În stânga ușii de la intrare se află o terasă deschisă cu scaune de răchită și măsuță pentru cafea. De pe terasă se poate folosi scara exterioară pentru a ajunge la terasa de la etaj.
Etajul este traversat dintr-o parte în alta, pe axa N-S, de un hol lung și drept. Toate camerele din partea de V sunt parţial mansardate.
Cum se urcă pe scările din interior, în dreapta scărilor se află o cameră mică (poziţionată pe colţul de S-V al casei), încuiată permanent și folosită pe post de depozit de vechituri. În stânga scărilor (direcţia de urcare este de la V la E) este baia de la etaj, iar drept în față se află camera în care Popp și-a trăit ultima noapte.
Traversând holul de la S la N, la etaj se află: uşa camerei lui Alexandru Popp pe partea dreaptă, iar vizavi camera folosită ca depozit de vechituri şi scările; înaintând, întâlnim în această ordine: pe stânga, uşa băii de la etaj, apoi pe dreapta uşa camerei Antuzei Genescu; urmează camera Dianei Morărașu pe stânga, apoi camera lui Cătălin Badea-Gheracostea pe dreapta și, vizavi, ușa camerei lui Eddie Pandele. Dormitoarele de pe partea stângă cum traversezi holul de la S la N au ferestrele orientate spre V, în timp ce ferestrele camerelor de pe partea dreaptă sunt orientate spre răsărit. Două dintre acestea din urmă, cele locuite de Antuza Genescu şi Alexandru Popp, au câte un balcon orientat spre E. Camera lui Popp are în plus o fereastră la S, întocmai ca bucătăria situată dedesubt, iar camera lui Cătălin Badea-Gheracostea beneficiază de o fereastră pe peretele de N, ce dă în terasa deschisă de la etaj.
Camera celui ucis
În camera celui ucis, criminalul putea ajunge în trei moduri: pe ușă; prin balcon (în care se poate sări din balconul camerei în care stă Antuza Genescu); pe fereastră, cățărându-te pe suportul din lemn construit pentru florile agățătoare care acoperă peretele din S (deşi acest suport este destul de şubred).
@Cristi: grozava treaba cu colectia. E cea cu copertele de mai sus? Mie mi se par superbe!
Btw, exista 2 volume de povestiri, iar al doilea se pare ca nu cuprinde decat povestiri care nu au fost ”canibalizate” in romanele de mai tarziu (cu 1-2 exceptii, parca).
Faceti valuri, spread the news! 😀
Voicunike, cred ca drepturile de autor pentru doua carti de Hiaasen si Elmore Leonard ar acoperi drepturile de autor pentru cate trei carti din toti autorii mentionati de mine la un loc. Si nu glumesc, ba chiar ma si pricep, avand si eu legaturi destul de stranse cu lumea cartii. Nu drepturile de autor ar fi problema in acest caz, ci, indraznesc sa spun, lipsa de maturitate a pietii in domeniul cartii politiste. Principala activitate a consilierilor literari de la noi, aia care sunt, e sa consulte listele cu premii si cu topuri gen NY Times. Inca n-au invatat sa citeasca (mult) si sa aleaga dupa gusturi proprii, nu dupa liste. Daca a luat Nebula sau Hugo (ca sa fiu mai pe intelesul unui amator de SF ca tine) e bun, daca nu, habar n-avem. Cam asa merge treaba la toate editurile.
Asta e, am trait jumatate de secol cu capul in pamant, iar acum n-are cine sa umple acel gol cultural, sa recupereze trecutul. De aceea, seria Chandler e un mic pas in aceasta directie si cei de la Nemira merita felicitati.
P3hsrw I’m not easily imrpesesd. . . but that’s impressing me! 🙂
@Vlad Puescu: mi-as fi dorit eu cele superbe de mai sus, dar m-ar fi costat prea mult. Am preferat sa iau cele doua omnibusuri ( http://www.bookdepository.co.uk/book/9780141182612/The-Big-Sleep-and-Other-Novels si http://www.bookdepository.co.uk/book/9780141186085/The-Lady-in-the-Lake ) si cele doua volume de povestiri – cel cu canibalizari, de 600pg – http://www.bookdepository.co.uk/book/9780140109009/Killer-in-the-Rain-The-Man-Who-Liked-Dogs;-The-Curtain;-Try-the-Girl;-Mandarins-Jade;-Bay-City-Blues;-The-Lady-in-the-Lake;-No-Crime-in-the-Mountains si cel fara canibalizari, de 300pg – http://www.bookdepository.co.uk/book/9780394757650/Simple-Art-of-Murder – asa volumul mare de canibalizari e redundant daca ai deja romanele.
@Cosmin-Sunt perfect de acord cu tine! Cred ca ar trebui pusi niste oameni care sa cunoasca bine domeniul-carte politista- si sa cearna griul din neghina.Se intimpla si la noi sefistii ca un roman sa fie de zece ori mai bun decit cel cistigator la premiile Hugo sau Nebula, aceste carti eu le numesc diamante,sau sa cistige foarte multi fani!
Din cite stiu eu Chandler este unul din cei mai mari meseriasi in genul cartii politiste!? Da, Nemira merita felicitari!
Din ce vad pe wiki, aceste doua antologii cuprind toate povestirile lui
The Simple Art of Murder (Houghton Miflin, 1950; contains all of Chandler’s crime stories that were not cannibalized for his novels except for Blackmailers Don’t Shoot.
Killer in the Rain (Hamish Hamilton (UK), 1964; contains all of Chandler’s crime stories that were cannibalized for his novels).
Cum prima a aparut la noi acu’ vreo 3 ani, m-as multumi cu cele 8 romane.
Intrebarea e daca cele doua antologii cuprind intr-adevar toate povestirile lui. Daca le are cineva in engleza, e rugat sa confirme 🙂
http://en.wikipedia.org/wiki/Raymond_Chandler_bibliography
Ar fi grozav daca Nemira ar publica si romanele lui Rex Stout (care-l au ca personaj pe uriasul detectiv Nero Wolfe) sau pe cele ale lui Ellery Quinn. Cartile lor au aparut doar din intamplare in Romania. Cat despre Chandler, asta da treaba. Abia astept sa fac rost de bani…sau eventual, sa castig concursul :).
@Vlad Puescu: Cam ciudat formatul la seria Marlowe: 105×220! Nu cumva e 150×220?
@IB: asa e, e un typo, trebuia sa fie 150×220. Vom corecta, multumim de atentionare.