În curând, la Editura Nemira!

A trecut încă o vară plină de povești și amintiri frumoase… Dar despre astfel de lucruri vom vorbi poate cu altă ocazie. Acum, la început de toamnă, este momentul să “numărăm bobocii”. Iar prin boboci mă refer, desigur, la cele mai recente titluri Nemira aflate în curs de apariție începând cu săptămâna viitoare!

Să începem cu “Rețeaua răului” de J. A. Jance, cel mai nou titlu al colecției Suspans. Un thriller dur și palpitant, cu un început pe măsură: Undeva aproape de Palm Springs, soțul lui Ali, Paul Grayson, este ucis chiar înainte de finalizarea divorțului lor, de un tren ce lovește mașina în al cărei portbagaj el se află legat.

Septembrie ne aduce noutăți și în colecția Bonton, și anume cartea de buzunar “Viața ca o țeapă. Mic tratat antiratare” de Alan H. Cohen. Având în engleză un titlu extrem de sugestiv, “Why your life sucks”, Cohen ne dezvăluie zece motive care ne transformă viaţa într-un chin şi ne arată ce putem face pentru a îndrepta lucrurile.

A treia, însă probabil cea mai așteptată carte a lunii, este “Puterea celor șase” de Pittacus Lore, despre care v-am vorbit recent. Lupta pentru supraviețuire a tinerilor refugiaților de pe Lorien continuă iar întreaga poveste se mută de data aceasta în jurul Numărului Șapte. Curioși să aflați ce s-a întâmplat cu Numărul Patru și Numărul Șase?

De asemenea, începem luna Septembrie cu o nouă promoție Nemira Damen Tango, de 45% reducere pentru titlurile din colecție!

22 Commentarii

  1. Alin 07/09/2011 Reply
  2. cezarc 11/09/2011 Reply
  3. johnjohn 12/09/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *