Care au fost „rezoluţiile” la care v-aţi gândit în noaptea anului nou? Ce aşteptaţi de la anul 2014? Ei bine, noi ne-am pus în minte o dorinţă ceva mai aparte, pe care însă nu v-am spus-o până acum. Iar această dorinţă vă priveşte chiar pe voi, cititorii noştri. Sigur, nu vă vom putea ajuta în privinţa planurilor care țin strict de viața voastră personală, dar, pentru că suntem o editură, putem face un lucru care ţine numai de noi. Şi anume să aducem lectura mai aproape de voi, să o facem mai accesibilă pentru toţi cititorii noştri. Aceasta este promisiunea pe care am făcut-o față de toți cei care ne sunt alături și pe care dorim s-o onorăm și de aici înainte.
Începând cu acest moment, aşadar, un număr impresionant de peste 400 de titluri vă stau la dispoziţie la reduceri de până la 89%. Da, aţi citit bine, acesta este procentul de reducere care li se aplică. Puteți găsi printre acestea nenumărate dintre cărțile apărute în portofoliul Nemira în ultimii ani, în categorii dintre cele mai diverse, de la SF și horror la literatură polițistă, de la romane de dragoste la cărți pentru copii și de la religie și filozofie la romane de dragoste și aventuri. Iar dacă doriți exemple concrete, nimic mai simplu: numai acum puteți avea ocazia de a cumpăra titlurile Rodicăi Ojog-Brașoveanu la puțin peste 10 lei bucata. Sau Carrie, a lui Stephen King, la mai puțin de 20 de lei. Sau Raymond Chandler și Pittacus Lore la un preț asemănător. Sau, în fine, Sfidarea lui Suzanne Collins la o reducere de 60%, care aduce prețul final al cărții în jurul sumei de 13 lei. Dar mai departe vă invităm chiar pe voi să descoperiți surprizele acestei promoții excelente. Esențialul este însă același: este momentul să dăm lecturii ce este al lecturii!
Promotia se desfasoara pana la data de 27 ianuarie si nu se cumuleaza cu alte promotii. Comenzile se onoreaza in limita stocurilor disponibile.
Tweet