Romanul science fiction Mineral – trofeul Știință și tehnică la Sci-Fi Fest 2016!

danut-ungureanu_marian-truta_mineral_lat1024pxSâmbătă, 1 octombrie 2016, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României, au fost decernate premiile Sci+Fi FEST 2016 pentru literatură science fiction. Romanul Mineral (apărut în colecția Nautilus a editurii Nemira), scris de Marian Truță și Dănuț Ungureanu a primit marele trofeu al revistei Știință și Tehnică pentru cel mai bun roman science-fiction al anului 2015. 

Romanul face parte dintr-o trilogie începută cu volumul Vegetal în 2014, care a câștigat marele premiu în cadrul  celei de-a cincea ediţii a Colocviului Naţional de Critică şi Exegeză organizat de Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România şi Institutul Cultural Român. Autorii Marian Truță și Dănuț Ungureanu au mers anul trecut într-un turneu de promovare a cărții la Craiova și Timișoara.

În Mineral se construiește o lume stranie și originală, în care societatea trăiește cu întrebările: Ce este nemurirea? Dar sublimarea sufletului? Pentru că ele sunt promisiunile unei tehnologii revoluționare, pe care eroii romanului le urmează ca pe singurele speranțe ce le-au mai rămas într-o societate împotmolită la limita neputințelor sale. Ceva se întâmplă însă pe calea către contopirea cu perfecțiunea universului, amenințând să spulbere ultimele șanse de supraviețuire a speciei. Totul se întâmplă într-un viitor distopic, în care omenirea descoperă o metodă de contopire cu… pietrele.

MARIAN TRUȚĂ s-a născut la București, a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Politehnicii București. Din 2010 coordoneaza Revista Nautilus a Editurii Nemira. A scris numeroase articole în presa de specialitate și a tradus mai multe volume. Dintre cărțile pe care le-a semnat, amintimÎnceput de anotimp ploios la Ezary, Vremea renuntarii și A doua venire, cea din urmă apărută la Editura Nemira în 2012. Marian Truță a câstigat, de-a lungul anilor, mai multe distincții, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor.

DĂNUȚ UNGUREANU s-a născut în anul 1958, la Calafat. A absolvit Facultatea de Energetică din București și a profesat ca inginer câtiva ani, după care a început o lungă cariera jurnalistică, publicând în cotidiane importante. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu o povestire în 1981, în revista Știință și Tehnică. În 1993 a debutat cu volumul Marilyn Monroe pe o curbă închisă. În acelasi an a publicat la Editura Nemira romanul Așteptând în Ghermana, pentru care a câstigat Premiul de Popularitate și Premiul I la secțiunea de specialitate a ROMCON. De-a lungul anilor a semnat numeroase povestiri pentru diferite publicații și volume colective.

1 Comentariu

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.