Anul acesta, pe data de 8 octombrie, ar fi împlinit 95 de ani, iar opera sa cea mai importantă, seria Dune, s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Şi pentru că astăzi îl aniversăm pe marele autor Frank Herbert, ne-am gândit să vă prezentăm zece momente mai puţin cunoscute din biografia sa, dar care, privind retrospectiv, sunt în deplină concordanţă cu personalitatea celui care avea să-şi lase amprenta asupra literaturii mondiale:
8 octombrie
Pe data de 8 octombrie 1920 se năştea marele scriitor Frank Herbert, prilej pentru noi de a revizita importanta operă pe care ne-a lăsat-o moştenire: celebra serie Dune.