Nu ştiu altele cum sunt, dar eu dintotdeauna am visat să mă mărit cu un ambasador. Mai exact, asta răspundeam atunci când prietenele mamei, vecinele sau alte diverse persoane curioase mă chestionau în legătură cu ce aş vrea să mă fac când o să fiu mare. Nu am înţeles niciodată de ce răspunsul la această întrebare este atât de relevant pentru adulţi, oricum, dacă aş mai fi copil, nu m-aş lăsa până nu aş organiza un Sindicat al Copiilor Maltrataţi …