Nu ştiu altele cum sunt, dar eu dintotdeauna am visat să mă mărit cu un ambasador. Mai exact, asta răspundeam atunci când prietenele mamei, vecinele sau alte diverse persoane curioase mă chestionau în legătură cu ce aş vrea să mă fac când o să fiu mare. Nu am înţeles niciodată de ce răspunsul la această întrebare este atât de relevant pentru adulţi, oricum, dacă aş mai fi copil, nu m-aş lăsa până nu aş organiza un Sindicat al Copiilor Maltrataţi de Curiozităţile Dubioase ale Adulţilor, iar întrebarea despre care vă zic, ar fi prima pe care aş eradica-o pe veci din vocabularul universal.

Şi în momentele când nu era chip să scap de răspunsul la această întrebare, mă uitam agresiv pe sub sprânceană, dădeam nervos cu mâna printre codiţe, zâmbeam larg (dar fals) ca să se observe bine buzele rujate (nu de alta, dar lacrimi continue şi nesfârşite fuseseră preţul pe care îl plătisem ca să obţin acest important drept fundamental pentru orice fetiţă) şi le răspundeam că aş vrea să mă fac soţie de ambasador. Nici nu pot să vă descriu ce veselie spontană şi generală declanşam în jurul meu. Câte pupături mătuşeşti am primit, câte îmbrăţişări pătimaşe m-au turtit, câte vise şi speranţe s-au proiectat asupra mea.

De aceea, cu timpul, am început să consider sincer că destinul de soţie de ambasador mi se potriveşte milimetru cu milimetru şi nu îmi imaginam vreodată să nu ajung să înfăptuiesc această mare izbândă.

Şi au trecut anii…şi, dintr-o întâmplare sau alta, m-am trezit la o petrecere de ambasadori. Aş putea spune că acela a fost unul dintre momentele capitale ale vieţii mele deoarece am avut revelaţia că, evident, trăiam într-o amarnică şi crudă minciună. Dar nu vă mai povestesc despre drama pe care am fost nevoită s-o îndur, ci mai bine să vă spun de ce O lady la masă mi-a readus în minte tot ceea ce v-am împărtăşit mai sus.

O lady la masă este o carte despre eleganţă. Vă sfătuiesc, deci, să nu vă sperie evidenţa că o carte întreagă (aproximativ 200 de pagini) prezintă sfaturi despre ce ar trebui să facă, ce ar trebui să gândească, cum ar trebui să acţioneze o lady atunci când serveşte diferitele mese ale zilei. Vă zic eu că atunci când spunem lady ar trebui să ne ia pe toţi cu fiori şi cu tremurat. Pe cuvânt. Pentru că a fi o lady adevărată, probabil este un lucru mai dificil ca ascensiunea pe Everest sau ca pictatul pe bobul de orez. Şi acesta a fost lucrul pe care l-am înţeles eu la petrecerea de ambasadori şi soţii de ambasadori despre care vă povesteam mai sus.

Astfel că m-am bucurat să citesc despre ce înseamnă eleganţa în O lady la masă. Deşi la prima vedere, unele lucruri prezentate în carte, par evidente şi de bun simţ, din când în când veţi descoperi şi trucuri la care nu v-aţi gândit şi care vă vor pune într-o lumină avantajoasă indiferent de compania în care v-aţi afla.

[scribd id=30336973 key=key-18vyijnbzpbfjfrtwxfd mode=list]