În 2010 avea deja peste 292,000 de cărți vândute în întreaga lume, iar la momentul actual este una dintre cele mai citite și cunoscute autoare de origine turcă, alături de Elif Shafak. Volumele scrise de Ayșe Kulin s-au vândut în milioane de exemplare datorită artei sale de a așterne pe hârtie povești captivante despre ființa umană și puterea ei de a ieși la lumină. Printre romanele sale, care au fost traduse în multe țări, se numără Trandafirul de la Sarajevo, Dragostea în …
Turcia
Romanul Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango. Tradusă în 23 de limbi, recompensată cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European, cartea este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război. Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la Paris să înceapă o nouă viață cu Rafael, soțul ei, fiul arătos al unui medic evreu. Numai …