Toamna se instalează deja și își face simțită prezența, așa că începem ușor ușor să scoatem păturile și puloverele călduroase din dulap, să ne aprovizionăm cu ceaiuri fructate și, desigur, să ne facem listele cu cărți tomnatice, pe care să le citim în vârful patului. Toamna literară se anunță a fi extrem de interesantă, aici poți afla mai multe despre cărțile pe care ți le pregătim.
Ți-am pregătit un top de 7 de cărți musai de citit la început de toamnă, atât pentru iubitori de literatură străină, de romane Young Adult, de SF&F sau thriller.
Busola – Premiată cu GONCOURT, prestigiosul premiu al Franței, „Busola” este o carte nocturnă și extrem de muzicală, din toate punctele de vedere. Iubitorii colecției Babel vor găsi o care te va învălui cu ritmurile ei muzicale, cu erudiția ei, cu umorul dulce-amar. În „Busola” te vei simțica într-o călătorie între Occident și Orient, între ieri și mâine.
Ultimul tren spre Istanbul – O nouă apariție în colecția Damen Tango – o poveste de dragoste dintre doi îndrăgostiți care se află în exil și descoperă că nimic – nici războiul, nici politica și nici măcar religia – nu poate desface legăturile de familie. Ea este fiica unui conducător otoman, iar el este fiul arătos al unui medic evreu. Cei doi străbat un continent măcinat de conflicte, suspiciuni și violențe, iar în căutarea libertății, riscă tot.
De veghe între lumi – Un roman Young Adult, dar care poate fi citită de oricine vrea un roman pe care să-l devoreze într-o singură zi, care să îl țină în suspans și care să rămână întipărit în minte mult timp după ce l-a terminat. Din cinci prieteni, unul singur poate supravieţui. Tu pe cine ai alege? Și dacă ar fi să retrăiești la infinit aceleași 11,2 ore dintr-o zi de august, ce ai face?
O logodnă foarte lungă – O noapte şi o zi din iarnă anului 1917. Cinci soldaţi azvârliţi în Picardia înzăpezită, în tranşeele inamicului, se zbat să supravieţuiască. Cel mai mic nu are nici douăzeci de ani. În cealaltă parte a Franţei, după ce se instaurează pacea, Mathilde, care îl iubeşte, vrea să descopere adevărul. Se luptă să-l găsească, mort sau viu, în labirintul în care s-a pierdut. Căutarea îi este o logodnă lungă în „les années folles” şi ea va continua până la capătul speranţei, într-un roman care te pune pe gânduri.
Continuări de serii pentru fanii lui Stephen King și pasionații de SF:
Pădurea întunecată – Mai ții minte „Problema celor trei corpuri” de Liu Cixin, carte recomandată de Barack Obama? Seria Amintiri din trecutul Terrei continuă cu „Pădurea întunecată”. Imaginează-ţi universul că pe o pădure plină de prădători necunoscuţi. Şi în această pădure să te ascunzi înseamnă să supravieţuieşti.
Pământul a ieşit din ascunzătoare. Iar prădătorii sunt în drum spre noi.
Apusul – Dacă „Pădurea întunecată” este despre trecutul Terrei, „Apusul” de Adrian Mihălțianu ne prezintă ce s-ar putea întâmpla pe Terra într-un viitor apropiat și sumbru, în 2058. Nimic nu prevedea furtuna din primăvara lui 2058 – vom face cunoștință cu cei mai puternici oameni de pe planetă, membrii Societății, care încep să se teamă de mecanisemele pe care ei înșiși le-au pus în mișcare: orașe circulare, o rețea secretă de tineri cu abilități telepatice şi, mai ales, diferenţele ideologice despre cum să facă lumea mai bună înainte de contactul cu o civilizaţie extraterestră.
Mort la datorie – Mult așteptatul roman al lui Stephen King, al treilea volum din seria Bill Hodges, ecranizată într-un serial de excepție. Descoperă confruntarea finală dintre detectivul Bill și criminalul fără emoții, Brady Hartsfield. Deși într-o stare vegetativă de mulți ani, criminalul și-a dezvoltat puteri noi și ucigătoare și e pregătit de un nou atac și e hotărât să se răzbune pe oricine îi stă în cale, printre care detectivul pe care l-ați întâlnit deja în Mr. Mercedes și Ce-am găsit al meu să fie. Cine credeți că va câștiga?
Deci? Tu cu ce carte îți începi toamna?
Tweet