Astrid Lindgren spunea într-un interviu că tot ce s-a întâmplat vreodată minunat s-a întâmplat mai întâi în imaginația cuiva.

Literatura pentru copii e, întâi de toate, despre ritm și despre culoare, are o muzică interioară și un puls, e străbătută de râuri vii, tumultuoase, de imaginație și curaj.

În săptămâna asta, până la 1 iunie, vă dăm întâlnire cu unele dintre cele mai interesante voci din literatura pentru copii contemporană – fie că e vorba de autori sau de ilustratori, cele două lumi funcționează încă în simbioză la aceste vârste. Am fost curioși și am căutat ce înseamnă literatura pentru ei, ce i-a modelat în oamenii care sunt astăzi și, deloc puțin important, dacă literatura poate salva. Și răspunsurile se mișcă cu multă duioșie pe o scară de la emoționant la surprinzător.

Toate articolele pot fi găsite pe blogul editurii Nemi pentru copii.

Copilăria e, întâi de toate, să nu uităm asta prea ușor, despre drepturi. Între altele, dreptul de a citi. Iar textele trebuie să fie deschise pentru toți. Trebuie să deschidă lumi și celor mai puțin privilegiați și celor diferiți, și celor triști.

Literatura pentru copii, așa cum amintește Katherine Rundell de câte ori are ocazia, este despre ceea ce ne dorim să știe copiii și să își amintească adulții. Hrănește aproape întotdeauna foamea sufletească a două sensibilități diferite, unul și același continent, ale cărui teritorii au fost separate de trecerea anilor.

Prima literatură pentru copii, basmele, sunt, așa cum spune Marina Warner, un soi de Esperanto cultural: fie că suntem germani, persani sau americani, spunem aceleași basme, pentru că poveștile migrează dincolo de granițe, libere ca păsările cerului.

E adesea privită de sus, ca fiind un gen minor, care nu merită întreaga noastră atenție, așa cum copiii nu sunt, cel mai adesea, parteneri egali de dialog.

Dar sunt autori, între cele mai calde voci care au scris vreodată pentru copii, pentru care copiii au fost și trebuie să fie incluși în orice conversație deschide viața. Autori precum Wolf Elbruch, Kitty Crowther, Maurice Sendak, Shaun Tan sau Astrid Lindgren, au scris și ilustrat (și) despre tristețe, singurătate, moarte și mai ales despre speranța care crește neabătută  dincolo de ele.

Cea mai bună literatură pentru copii are mereu și un sâmbure de nostalgie, dar și de ambivalență, pentru că îl include mereu și pe adultul care n-a încetat niciodată să fie și copil.

Literatura pentru copii  poate purta șosete de culori diferite, ca Pippi Șosețica. E curajoasă și  salvatoare și uneori întinde o mână atunci când totul pare potrivnic. Dragostea pentru un personaj poate fi la fel de adevărată și de durabilă ca orice altă dragoste și ne poate învăța la fel de multe.

Ce rămâne din literatura pentru copii e speranța, ca o barcă pornită pe o mare furioasă, pentru care fiecare dintre noi avem câte o vâslă.