Urzeala călătoarei în timp: premierele Outlander şi Game of Thrones se apropie, iar tu nu trebuie să le ratezi!

600p400
9 şi 24 aprilie 2016
. Acestea sunt cele două date marcate intens în calendar de fanii poveştilor fantasy marca Nemira, prima reprezentând data difuzării celui de-al doilea sezon Outlander, iar următoarea mult-aşteptatul debut al sezonului VI Game of Thrones. Ce ştim cu siguranţă despre acestea? Ei bine, este cert faptul că frumoasa Claire Randall Fraser va încerca să se infiltreze în aristocraţia franceză, mai precis a regelui Ludovic al XV-lea, pentru a opri însăşi bătălia de la Culloden. Season 2Iar asta nu este tot: plot-ul sezonului al doilea va conţine şi apariţia Briannei, fata cuplului Jamie şi Claire, aceasta urmând să fie interpretată de tânăra Sophie Skelton. Adăugaţi şi faptul că aceeaşi Claire va avea de dus la bun sfârşit şi prima sa sarcină şi veţi avea o imagine ceva mai completă a încercărilor care o aşteaptă pe eroina noastră. Va reuşi Jaime să-i fie alături în tot acest timp? Vor reuşi împreună să salveze Scoţia de la dezastru? Pentru a afla răspunsul acestor întrebări, nu putem decât să aşteptăm debutul celui de-al doilea sezon Outlander, o producţie unde este cert faptul că mizele cresc considerabil de la finalul ultimului sezon difuzat. Şi, nu în ultimul rând, fiţi fără grijă: cel de-al doilea volum al seriei se află în lucru la editura Nemira şi va lua în această primăvară calea cititorilor noştri!

got-poster-2Iar dacă premisele discutate mai sus vi se par aproape o urzeală a tronurilor la curtea regelui Ludovic al XV-lea, ei bine, aşteptaţi până începe adevărata urzeală, ajunsă acum la cel de-al şaselea sezon! Ce ştim despre aceasta? Ei bine, chiar dacă misterul presupusei reveniri a lui Jon Snow nu a fost cu adevărat aflat, sigur este că noul teaser, precum şi posterele recent date publicităţii, aruncă ceva mai multă lumină asupra unor personaje pe care le credeam date uitării. Dintre acestea: Robb Stark, Ned Stark, Oberyn Martell şi… Jon Snow însuşi! Să însemne oare aceasta că le vom vedea din nou, în carne şi oase, în cel de-al şaselea sezon? Ei bine, pentru a afla cu siguranţă un răspuns nu putem face altceva decât să aşteptăm difuzarea noilor episoade, delectându-ne în acelaşi timp cu lectura volumelor semnate George R. R. Martin! Cât despre recentele (şi repetatele) vizite ale lui Kit Harrington, actorul care îl interpretează pe Jon Snow, pe platourile de filmare ale sezonului VI Game of Thrones… preferăm să fim surprinşi de ceea ce urmează. Lectură plăcută tuturor!

8 Commentarii

  1. Ska 27/02/2016 Reply
    • ADMIN 01/03/2016 Reply
      • Corina 01/04/2016 Reply
        • ADMIN 13/04/2016 Reply
  2. andreea 07/03/2016 Reply
  3. Alina Dragomirescu 09/03/2016 Reply
    • ADMIN 10/03/2016 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *