Hello, Dr. V! Mă bucur să avem un doctor în budoarul redacțional. Era și timpul, mai ales că prescrie medicamente pe gustul meu: Pe neașteptate, un înger de Jaime Bayly. Adică un roman bun ca o prajitură de casă, care atrage doar prin gustul acela simplu, al mirodeniilor esențiale, fără farafastâcuri scriitoricești de ultimă… critică. Mercedes, menajera, e unul dintre acele personaje de Oscar pentru rol secundar, adesea mult mai interesante decât primadonele și cochetele hollywoodiene ale literaturii. Vă veți aminti de ea când o veți cunoaște pe portăreasa-cărturar din Eleganța ariciului de Muriel Barbery (care va apărea în curând în colecția Babel). E vremea personajelor cu ocupații insignifiante (menajeră, portăreasă, casieră etc.) și figuri șterse să ocupe scena literaturii contemporane.
Și ca să vă îndemn să citiți romanul lui Bayly, aici, în budoar, se pregătește un alt roman „picant” al controversatului scriitor peruvian, Canalia sentimentală. Îndrăznesc să vă deschid apetitul cu un fragment în care „canalia sentimentală” spune pe șleau:
„Sunt agnostic, dar mă rog în avion. Sunt materialist, dar nu-mi place să cumpăr. Am amor propriu, dar sunt autodistructiv. Sunt autodistructiv, dar cu spirit constructiv. Sunt narcisist, dar cu impulsuri sinucigașe. Sunt libertin, dar nu-mi place sexul. Sunt anarhist, dar nu știu ce e asta. Cred în democrație, dar nu-mi place să votez. Cred în sexul protejat, dar sunt nesigur din punct de vedere sexual. Sunt lipsit de pudoare, dar nu-mi place să umblu dezbrăcat. Sunt bisexual, dar asexuat. Îmi place să citesc, dar nu să mă citesc. Îmi place să scriu, dar nu să mă scriu. Sunt provocator, dar în prezent nu mă provoacă nimic. Vorbesc despre viața mea privată, dar niciodată despre viața mea publică. Sunt frivol, dar profund. Nu consum droguri, dar cel puțin le apreciez. Cred în dragoste la prima vedere, dar sunt miop. Îmi place să merg împotriva curentului, dar numai dacă îmi folosește la contul curent. Sunt un scriitor prost, dar un om bun. Sunt un om bun, dar nu atunci când scriu.”
Succes, Dr. V!
In numele lui “Doc”, merci pentru primirea calduroasa 😀