Vinerea spirituală – să ne întoarcem la adevăratele valori

Sărbătoarea Crăciunului este momentul ideal să ne amintim de valorile spirituale, să încercăm să înțelegem cu adevărat puterea rugăciunii, tainele bisericești și învățăturile duhovnicești. Din acest motiv, Nemira vă oferă o promoție specială în acest weekend: 38% reducere pentru colecțiile Byzantivm, Porta Magica și Religio. Dăruiește-le celor dragi cărți ce hrănesc spiritul și sufletul.

Byzantivm este o colecţie unică în spaţiul românesc ce îşi propune să ofere publicului lucrări de istorie, cultură, spiritualitate şi artă bizantine care să vină în întâmpinarea celor interesaţi de Imperiul care a gravitat timp de mai bine de o mie de ani în jurul oraşului lui Constantin cel Mare, faimosul Constantinopol.

Colecție ce poartă numele unuia dintre cele mai importante monumente ezoterice din Europa, amplasat la Roma, Porta Magica oferă o colecție de o minuțioasă erudiție, ce întregește tabloul aventurii universale a spiritului și oferă cititorului puncte de reper în labirintul misterioaselor practici și curente de gândire.

Religio vă aduce o serie de înaltă ținută, alcătuită din studii interdisciplinare ale unor autori consacrați. Religio are în vedere religiile monoteiste, dar și pe cele orientale, pe care le abordează atât diacronic, cât și sincronic.

Promoția este valabilă până pe 17 decembrie. Profitați acum și Nemira vă oferă transport gratuit pentru comenzi de minim 100 lei.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *