Iată că, după cele 24h pe care le-au avut detectivii la dispoziţie, nimeni nu a reuşit să deconspire criminalul arătând cum s-au petrecut evenimentele.
Am primit multe răspunsuri şi aproape în fiecare dintre ele au fost reconstituite corect anumite fapte. Dar nu avem un răspuns corect până la capăt, de aceea încă nu putem acorda premiul. Voi recunoaşte sincer că povestea este de aşa natură încât toţi suspecţii să aibă “şanse” aparent egale pentru a fi incriminaţi. Asta face o poveste poliţistă să fie bună. Şi, în răspunsurile voastre, i-aţi suspectat pe toţi.
Dar există ceva în poveste care distinge un anumit suspect. Ce anume, nu pot să v-o spun. Însă vă trimitem un indiciu suplimentar ca să vă ajute. Toţi cei implicaţi în concurs au dreptul să ofere un răspuns, fie că au încercat deja sau nu. Primii doi care trimit răspunsul corect şi complet câştigă. Ei trebuie să arate:
- cine este criminalul?
- unde a avut loc fapta care i-a curmat viaţa lui Popp?
- cum a fost ucis Popp?
- ce a făcut ucigaşul după aceea, cum de s-a ascuns atât de bine până acum?
- ce e cu toate probele: paşii pe scări, muzica ce s-a auzit dimineaţă, programul instalat în calculatorul lui Popp, urmele discrete de funingine pe hainele lui (această probă a fost ignorată de mulţi, dar ea trebuie explicată)?
Lucrurile nu sunt ceea ce par şi, ţineţi minte, nimic din textele pe care le aveţi la dispoziţie nu e la întâmplare (nici măcar pistele false 😛 ). Folosiţi şi proba care pare mai puţin importantă 😉
Toţi ar fi putut să comită fapta. Dar unul dintre ei…
Aştept să-mi spuneţi voi! 🙂
Tweet
Pfff am uitat de funinginea aia…mama ei. Marti aveam o teorie foarte buna (in capul meu asa era) care explica si funinginea,dar indiciul de ieri mi-a schimbat-o foarte mult…si am uitat de cenusa :))
Am o intrebare: daca am trimis mail si ieri,si indiciul de azi schimba teoria mea,dar nu in toate privintele…explic totul ca si ieri,sau doar punctele in care cred ca am gresit?
Reverse reverse REVERSE psychology… nu stiu ce sa mai cred 😀
@Mihnea si altii: Noi asteptam variantele finale de raspuns. Corecte si complete. 😛
Am si eu o intrebare, in paragraful: “După ceartă, P0pp stă în camera lui pe întuneric şi rememorează evenimentele recente. Pe măsură ce alcoolul îi pătrunde în sânge, întreaga fiinţă îi este cuprinsă de o furie aprigă. Privind pe fereastră, vede o siluetă îndreptându-se spre E.” E se refera la est sau la Eddie
Ok,am trimis deja totul din nou. Oricum nu mi s-a schimbat teoria decat legat de faza cu funinginea,nici nu mai aveam nevoie de acest indiciu ca mi-a amintit postul acesta de aceea urma pe care am ignorat-o. Bine,nu-s prea convins ca am dreptate,pur si simplu nu reusesc sa vad alta posibilitatea,se potriveste prea bine totul. Then again,poate nu pot sa “think outside the box” la ora asta 😛
@Aaaa: Eddie.
@Mihnea: Am primit, multimim. 🙂
Pffff, exact ce stiam deja a aparut in indiciul de azi :(. Eh, back to the drawing table