De multe ori şcoala, jobul sau alte treburi pe care le avem nu ne permit să citim toată ziua, aşa cum ne-am dori. Dar există un moment şi un loc în care nimeni nu ne poate opri să citim: seara, aşezaţi confortabil în pat. Poveştile curg pagină după pagină şi, de multe ori, ne trezim târziu în noapte, încă prinşi în aventurile eroilor noştri. Dar nu regretăm. Pentru toţi cei care citesc chiar şi după miezul nopţii, am pregătit o promoţie specială pe nemira.ro.
În continuare vă recomandăm câteva cărţi SF&F pentru care noi am făcut multe nopţi albe.
Urzeala tronurilor, de George R.R. Martin
Fascinanta saga fantasy Cântec de gheață și foc, de George R.R. Martin vă aşteaptă într-o ediție revizuită în noul format al colecției Nautilus.
Capodopera modernă a genului fantasy, romanele din saga cuprind magie, mister, intrigă, iubire și aventură, într-o lume deosebită de tot ceea ce s-a scris până înainte. Ecranizate de HBO într-un serial ajuns la cel de-al șaselea sezon, romanele lui R.R. Martin s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, devenind un adevărat fenomen mondial.
Într-un ținut în care verile pot dura ani în șir și iernile o viață, primejdia se arată la orizont. Vine iarna și pe plaiurile înghețate de la nord de Winterfell forțe întunecate și stranii își adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se afla familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri și neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortărețele de piatră ale iernii la castelele belșugului și ale verii, în care lorzi și prințese, soldați și vrăjitori, asasini și bastarzi iubesc, se luptă și uneltesc pentru a supraviețui.
Armada, de Ernest Cline
Dacă eşti pasionat de jocuri şi de filme SF, cu siguranţă nu vei lăsa Armada din mână, nici dacă a trecut de miezul nopţii.
Evadarea e necesară, îşi tot spune Zack Lightman, care a visat dintotdeauna cu ochii deschiși ca să alunge monotonia din viața reală. Și nu e periculoasă, crede el, pentru că gamerii adolescenți nu trebuie să salveze universul… Dar într-o zi eroul nostru dă cu ochii de o farfurie zburătoare… Mai mult: ciudata apariție e din jocul video pe care-l joacă în fiecare seară, apărând Pământul de invadatori extratereștri. Şi nu, Zack n-a luat-o razna.
De această dată, acţiunea are loc într-un viitor apropiat şi întoarce pe dos paradigma care a făcut din primul roman un real succes. Dacă în Ready Player One toată lumea era imersată într-o lume virtuală cu posibilităţi infinite, acum jocurile video vin la noi. La fel ca în primul roman, avem şi acum parte de o grămada de referinţe geek, de la Star Wars, la Lord of the Rings.
Misiunea bufonului, de Robin Hobb
Dacă ai luptat, ai suferit şi te-ai bucurat alături de Fitz şi Bufon în trilogia Farseer, sigur eşti curios ce mai fac cei doi eroi.
FitzChivalry Farseer şi-a schimbat numele în Tom Badgerlock şi s-a retras departe de lumea civilizată, alături de lupul Ochi Întunecaţi şi de Hap, fiul adoptiv pe care i l-a adus Starling, menestrelul. Femeia îl vizitează periodic, înseninându-i zilele şi ajutându-l să rămână la curent cu evenimentele prin care trec cei dragi pe care el a fost nevoit să-i părăsească.
Dar liniştea este tulburată la un moment dat de vizitele succesive ale lui Chade şi ale Bufonului. Cei doi îl roagă să revină la Buckkeep, unde este nevoie de talentele lui pentru a-l găsi pe prinţul moştenitor Dutiful. După ce refuză în primă fază, Fitz îşi dă seama că Hap a crescut destul de mare pentru a intra ucenic la un meşter. Iar pentru asta are nevoie de bani, pe care-i poate procura doar cu ajutorul vechilor săi prieteni. Întoarcerea în Buckkeep înseamnă însă şi întoarcerea la intrigile de la curtea regală.
Fata cu toate darurile, de M.R. Carey
Alert, dramatic şi emoţionant, Fata cu toate darurile este un roman distopic care depăşeşte clişeele poveştilor cu zombie. Nimic nu este ceea ce pare, iar răsturnările de situaţie sunt greu de prevăzut.
Melanie este o fată specială. Dr. Caldwell o numeşte „micul nostru geniu“, dar ea nu ştie de ce. În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc. Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea.
Umbra lui Ender, de Orson Scott Card
Saga lui Ender este poate cea mai cunoscută serie a lui Orson Scott Card, dar, în spatele eroului se ascund şi alte personaje, care suferă, luptă şi se maturizează alături de el. Umbra lui Ender este povestea lui Bean, unul din prietenii şi soldaţii lui Ender de pe Staţia Spaţială.
Într-o lume în care copiii sunt trimişi pe o staţie spaţială militară pentru a fi antrenaţi să lupte împotriva unor extratereştrii numiţi Gândaci, un tânăr băiat iese în evidenţă. Ender ar putea fi singura speranţă a omenirii în acest război. Dar Ender nu e singur, pentru că prietenii săi, printre care şi Bean, sunt alături de el.
Romanul lui Orson Scott Card combină jocurile şi arta războiului, într-o poveste dură şi violentă despre maturizare, despre căutarea adevărului şi despre pace într-o galaxie răvăşită de război.
Tweet