5 idei cadouri pentru geeks

600p400

Să alegi un cadou de Crăciun nu e mereu o sarcină ușoară, iar când vine vorba de prietenii noştri geek, pasionaţi de tot ce înseamnă filme, seriale, cărţi, SF&F şi jocuri, e cu atât mai greu. Cu ocazia sărbătorilor, v-am pregătit pe nemira.ro lista de cărţi SF a lui Moş Crăciun. Pentru a vă ușura puțin căutăile, vă oferim câteva recomandări.

Saga Witcher, de Andrzej Sapkowski

witcherAvem nevoie şi de aventuri, aşa că vă propunem una pe măsură. Seria Witcher ne dezvăluie secretele lumii vânătorului de monştri. Combinând folclorul vestic cu cel estic, Sapkowski dă viaţă unui univers fantastic.Povestirile sunt o îmbinare a multor legende, mituri şi basme est-europene, în care eroul nu este un prinţ călare pe un cal frumos, ci un mutant, antrenat toată viaţa să ucidă creaturile întunericului şi surghiunit de societate.

Cutreierând ţinuturi de poveste, Geralt descoperă la fiecare pas că aparenţele sunt înşelătoare: nu oricine pare monstruos e un monstru şi nu orice basm e o feerie cu zâne. Regi incestuoşi, duhuri răzbunatoare, fecioare crude, harpii îngrozitoare şi vampiri fără vlagă îi ies tot timpul in cale. Şi adesea nu sunt ceea ce par…

Ready Player One, de Ernest Cline

Ready Player OneCartea perfectă pentru geeks. Cititorii o numesc “utopie geek”, o carte ce întruneşte toate condiţiile pentru a fi iubită de fanii SF, de gameri, de cinefili şi de cei care sunt pasionaţi de cultura pop a anilor ’80. Scriitorii de SF au spus că e fascinantă şi imaginativă, o carte a ideilor, un joc într-un roman, un SF epic, un amestec de cultură pop şi oricum ai numi-o, Ready Player One va sfida orice etichetă îi pui. John Scalzi o recomandă astfel: Imaginaţi-vă că Dungeons&Dragons şi jocurile arcade din anii ’80 au făcut dragoste, iar copilul lor a fost crescut în Azeroth.”

Scrisă cu pasiune de un gamer şi un geek adevărat, Ready Player One spune povestea lui Wade Watts, un tânăr gamer din anul 2044. La fel ca mulţi alţii, Wade evadează dintr-o realitate sumbră conectându-se zile întregi la OASIS, o utopie virtuală larg răspândită unde poţi să fii tot ce vrei tu să fii şi poţi trăi, iubi şi călători pe oricare din cele zeci de mii de planete care alcătuiesc lumea virtuală. Fondatorul OASIS, James Halliday, moare fără moştenitor şi promite să lase întreaga lui avere  celui care va reuşi să ajungă la capătul unei vânatori de comori din univers virtual. După mulţi ani de la provocarea lui Halliday, Wade este primul care reuşeşte să rezolve primul puzzle şi readuce în atenţia lumii vânătoarea. Tot pe blogul nostru puteţi citi şi începutul romanului.

Fata cu toate darurile, de M.R. Carey

m-r-carey-fata-cu-toate-darurile-c1Melanie este o fată specială. Dr. Caldwell o numeşte „micul nostru geniu“, dar ea nu ştie de ce. În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc. Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea.

Alert, dramatic şi emoţionant, Fata cu toate darurile este un roman distopic care depăşeşte clişeele poveştilor cu zombie. Nimic nu este ceea ce pare, iar twist-urile sunt greu de prevăzut. Autorul M. R. Carey a lucrat la multe alte proiecte înainte de a începe să scrie, în special în mediul benzilor desenate. El este cel care a scris seria DC Lucifer, devenită acum un serial de succes, dar şi alte serii horror, trecând şi pe la seriile Fantastic Four şi X-Men de la Marvel. Carey este un scriitor versatil, care ştie să creeze suspans, familiar cu universul geek cu mult înainte să înceapă să scrie Fata cu toate darurile.

Saga Cântec de gheaţă şi foc, de George R.R. Martin

pachet-_cantec-de-gheata-si-foc_-1-5-_paperback__1Probabil că cei mai mulţi dintre voi au citit deja întreaga serie şi aşteaptă cu nerăbdare următorul volum. Recomandarea aceastea este pentru ael prieten care urmăreşte serialul, dar nu s-a apucat încă de cărţi, pentru că ştim cu toţii ce ratează.

Într-un ţinut în care verile pot dura ani în şir şi iernile o viaţă, primejdia se arată la orizont. Vine iarna şi pe plaiurile îngheţate de la nord de Winterfell forţe întunecate şi stranii îşi adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. în mijlocul conflictului se află familiile Stark şi Lannister, iar membrii celor două duc o luptă continuă pentru putere.

Un tărâm al extremelor, de la fortăreţele de piatră ale iernii, la castelele belşugului şi ale verii, în care lorzi şi prinţese, soldaţi şi vrăjitori, asasini şi bastarzi iubesc, se luptă şi uneltesc pentru a supravieţui. Între intrigi şi comploturi, tragedie şi trădare, victorie şi teroare, soarta familiei Stark, a aliaţilor ei şi a inamicilor atârnă de un fir de păr, în timp ce toţi încearcă să câştige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

Dune, de Frank Herbert

DuneTriumf suprem al imaginaţiei, acţiunea romanului cu care se deschide seria Dune, vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, se desfăşoară pe planetă Arrakis, unde Paul Atreides se va transforma în misteriosul Muad’Dib. Eroul se va răzbuna pe cei care i-au trădat familia şi va împlini cel mai vechi şi cel mai arzător vis al omenirii.

Combinaţie uimitoare de aventură, spirit mistic şi forţă vizionară, prima carte din cea mai importantă serie din literatura SF este o lectură obligatorie pentru cititorii de toate vârstele.

Recent, Legendary au anunţat că au obţinut drepturile de ecranizare pentru Dune şi astfel, avem noi şanse de a vedea o adaptare completă. Una din cărţile de căpătâi pentru orice fan SF.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *