Aproape toate cărţile lui Stephen King au devenit rapid bestseller-uri internaţionale, iar mare parte dintre ele au fost ecranizate.
Există până acum peste 80 de filme, scurt-metraje sau episoade din seriale bazate pe romanele sale, printre care amintim Carrie, Salem’s lot, The Shining, Christine, Pet Sematery, Misery, The Shawshank Redemption, 1408, The Mist sau recentul Bag of Bones.
Anul trecut, studiourile Universal au refuzat să transforme seria de şapte romane Turnul Întunecat în trei filme şi două seriale de televiziune. Mulţi fani ai seriei au fost dezamăgiţi la acel moment, dar se pare că gigantul Warner Bros ar fi foarte aproape de a încheia o afacere care i-ar da lui Ron Howard (de la compania Imagine Entertainment) şansa să regizeze cel puţin prima parte a fimului, care ar apărea anul viitor.
Studioul a cumpărat scenariul pe care l-a scris Akiva Goldsman. Acesta va aduce câteva îmbunătăţiri scenariului, împreună cu Brian Grazer, co-fondatorul Imagine Entertainment, şi Stephen King.
Încă nu se ştie dacă Javier Bardem va face parte din distribuţie, acest lucru depinzând de disponibilitatea sa. Totuşi, când proiectul se afla încă la Universal, Bardem era decis să joace rolul lui Roland Deschain.
La vârsta de nouăsprezece ani, Stephen King s-a hotărât să scrie o poveste similară cu cea din Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien. Westernul legendar regizat de Sergio Leone, Bunul, răul şi urâtul, şi un poem de Robert Browning, Childe Roland to the Dark Tower Came, l-au inspirat să scrie “ceva ce conţinea sentimentul de aventură şi magie din seria lui Tolkien, dar pe fundalul western aproape absurd de mareţ al lui Leone”, o epopee de o “măreţie apocaliptică”.
Treizeci şi trei de ani mai tarziu, magnus opus la care a lucrat întreaga viaţă a fost finalizat. Este povestea lui Roland Deschain, ultimul pistolar, şi a călătoriei sale spre Turnul Întunecat.
Până acum, editura Nemira a publicat patru dintre cele şapte romane din seria de succes Turnul Întunecat (Pistolarul, Alegerea celor trei, Ţinuturile pustii, Vrăjitorul şi globul de cristal), iar al cincelea, Wolves of the Calla, va apărea în cursul acestui an.
Tweet
Offtopic: Editura cu cea mai importanta colectie de SF/F din Romania – Nautilus, nu participa la “Tîrgul de carte Science Fiction & Fantasy Final Frontier” – ediţia a II-a, si mai important nu lanseaza nimic la acest targ?
Multumesc mult si numai bine.
Ba da, sigur ca participam 🙂 Mai multe detalii aici: http://www.nemira.ro/blog/nemira-va-asteapta-la-targul-de-carte-sf-fantasy-final-frontier
Cand mai exact,”in cursul acestui an” va aparea volumul V?
Cel mai probabil spre sfarsitul anului.
aoleo, asta nu e bine. Pai si Under the Dome tot pe final de an? peste vreo 2 luni se face un an de la DT4. Prea greu apar.
Am inteles ca traducerea e gata, de ce dureaza atat?