Aseară, 4 octombrie, într-o îmbietoare atmosferă de toamnă, Editura Nemira, Librăria Bastilia şi Teatrul Masca ne-au invitat în BASTILIA la premiera spectacolului CIRCUL OSUARULUI, în regia lui Iulian Tănase.
După cum am fost avertizaţi, a fost o dezbatere deloc convenţională în jurul unei cărţi deloc obişnuite: Oase migratoare, de Iulian Tănase. În nici un caz nu a fost însă vorba de circ, dimpotrivă, circul aparţine vieţii în vâltoarea ei, din care cartea ne sustrage. Cartea ne trage din circuit şi ne duce într-o lume mai aşezată. Aşadar, nu a fost vorba despre circ, dimpotrivă, a fost vorba despre suflet, despre faptul de a lua fiinţă, de a însufleţi ceva, de a însufleţi nişte biete oase, obsesie şi pretext al autorului pentru nesfârşite călătorii, lămuriri şi întrebări de viaţă, filosofice, religioase, spirituale. A fost libertate în toată splendoarea ei: libertate de gândire, de expresie, de simţire. Toţi cei prezenţi ne-am simţit bine, am gândit împreună pornind de la provocările pe care ni le lansase o carte şi am împărtăţit bucuria unei lecturi.
Maestrul de ceremonii a fost autorul în carne şi oase, Iulian Tănase, iar invitaţii, Doru Bem, alchimistul cristalin, Jan Willem Bos, olandezul scriitor, Silviu Dancu, teologul-minune, Oreste Teodorescu, înghiţitorul de flăcări violet şi CITITORII (foşti, actuali, viitori) OASELOR MIGRATOARE, s-au remarcat prin câteva calităţi demne de ţinut minte:
*Au avut o prezentă de spirit care ne-a capatat de-a dreptul atenţia tuturor; a fost o dezbatere care a reuşit să nu ne piardă pe drum, nu ne-a pus la încercare răbdarea, ba dimpotrivă, am fi vrut ca dezbaterile şi momentele savuroase de lectură din paginile cărţii să nu se mai termine.
*Au avut un bun simţ al măsurii discursive, un bun echilibru între umor şi seriozitate, între anecdotă şi referinţe culturale importante. Au trecut în revistă câteva nume de mari ale filosofiei, ceea ce nu e puţin lucru pentru un eveniment într-o seara bucureşteană din secolul vitezei.
*Au avut suficient spirit ludic încât să-şi intre în rolul de invitaţi şi asta în preajma unor actori profesionişti de la Teatrul Masca, care i-au sfidat din preajmă cu posturile lor de zei ai Olimpului, nemuritori şi reci, tăcuţi şi împietriţi. Mai exact, cei prezenţi au putut vedea în faţa ochilor două scene: la o masă neagră dezbăteau şi gesticulau în jurul cărţii oamenii, invitaţii, care ne animau cu prezenţa lor în carne şi oase, cu discursurile lor vii şi omenesc de frumose, iar alături, în acelaşi plan al scenei, la o masa albă, pe scanune albe, tronau zeii Olimpului, zeii nemuritori ai Greciei Antice, cu posturi neomenesc de frumoase, având pe masa o mare carte veche, probabil cartea adevărului absolut, cartea al cărui sens doar mintea unui zeu îl poate avea. O masă a logos-ului, a muritorilor care au capacitatea de a se manifesta prin cuvânt şi o masă a omniscienţei divine, masa celor care nu au nevoie de cuvinte. Zeii din scenă, de la masa albă, aduceau momentul de tăcere înţelegătoare care înnobila discursul bine cumpănit al vorbitorilor de la masa neagră.
Fiecare invitat mi-a rămas în minte cu ceva: Jan Willem Bos a adus elogiile necesare în astfel de momente şi ochiul exersat al scriitorului, Silviu Dancu a adus onestitatea intelectuală şi buna distanţă necesară, pe care publicul inteligent o apreciază întodeauna, Doru Bem a adus entuziasmul cititorului, bucuria pasionatului de filosofie, verva omului care vrea să transmită mai departe din descoperirile proprii, iar Oreste Teodorescu a adus umorul inteligent, carisma omului învăţat cu publicul şi o foarte frumoasă referinţă la Max Blecher şi Inimi cicatrizate (O carte adevărată!), pe care nu aveam cum s-o trec neobservată. Oreste spunea că a crezut că după Max Blecher nimeni nu mai poate scrie vreodata ceva demn de atenţie despre oase, cu toate acestea, cartea lui Iulian Tanase şi-a făcut loc în sufletul său, alături de un scriitor atât de grav şi de autentic cum este Max Blecher. Păstrând măsura comparaţiei, deşi registrele celor doi autori sunt diferite, într-un anumit plan ei pot fi comparaţi, amândouă cărţile fiind mărturia autenticităţii existenţiale şi, totodată, a talentului literar.
Mi-au rămas în minte într-un mod aparte cititorii, minunaţii cititori care au venit la eveniment nechemaţi special, neanunţaţi, au venit pentru că au vrut să ne citescă acele fragmente care i-au marcat şi i-au bucurat. Ne-au citit din carte şi ne-au transmis emoţia sau buna lor dispoziţie. Am înţeles că lansările în care vocea cititorilor nu se aude deloc sunt lansări cu jumătate de viaţă. Ieri am avut o lansare vie, cititorii au vorbit, cartea nu mai era a autorului, prin vocea şi simţirea lor, cartea era a lor, a cititorilor.
În concluzie, a meritat, a fost un timp câştigat participarea la această dezbatere şi recomandăm tututor mersul la astfel de evenimente cu şi despre cărţi. Mersul în librării şi la evenimente de carte poate deveni o practică formatoare şi purificatoare.
Tweet