Stephen King are în față un an plin de evenimente literare și cinematografice care îi vor confirma încă o dată, dacă mai era necesar, poziția sa de rege incontestabil al horror-ului și de icoană a literaturii universale.
O lansare ce va umple de bucurie sufletele a milioane de fani, o peliculă ce se anunță a fi un hit și o nouă colaborare cu televiziunea, sunt numai câteva dintre momentele ce vor marca anul 2013 în cariera Regelui.
După vestea că lansarea oficială a romanului Doctor Sleep (mult așteptata continuare a capodoperei The Shining) va avea loc pe 24 septembrie 2013, punând astfel capăt unei așteptări ce a durat 36 de ani, a urmat anunțul celor de la Universal Pictures care și-au unit forțele cu Blumhouse Productions pentru a realiza o adaptare cinematografică a povestirii Gramma, publicată de King pentru prima dată în 1984 în revista Wierdbook și care a făcut ulterior parte din colecția de povestiri Skeleton Key, ce a apărut în 1985.
Aflată în prezent în pre-producție, pelicula Mercy numără o serie de actori consacrați, printre care îi menționăm numai pe Dylan McDermott și Frances O’Connor. Momentan nu se cunoaște o dată oficială a lansării, dar anul acesta va fi unul foarte aglomerat pe platourile de filmare.
Dacă în noiembrie 2012 cele mai importante surse din show-biz anunțau lansarea unei mini-serii horror bazate pe bestseller-ul lui King Under the Dome, de curând canalul de televiziune CBS a anunțat și ziua oficială a premierei: 24 iunie 2013. Mini-seria, concepută a avea 13 episoade, va fi produsă de compania lui Steven Spielberg ”Amblin Entertainment” și va intra în grila de vară a CBS.
Under the Dome spune povestea unui orășel din Maine care devine brusc izolat de restul lumii înconjurătoare, fiind acoperit de o cupolă transparentă uriașă. De la această premisă, creatorii seriei își propun să ofere publicului un serial de excepție. Și probabil că așa și va fi, din moment ce CBS colaborează cu echipa lui Steven Spielberg, iar printre producătorii executivi, pe lângă Stephen King, se numără nume ca Neal Baer, Justin Falvey, Darryl Frank, Stacey Snider și Brian K. Vaughan.
Anul 2013 nu este însă numai un an al noutăților pentru Stephen King, ci și un an al aniversărilor: vom sărbători cea de-a 35-a aniversare a romanului Apocalipsa și ce-a de-a 30-a aniversare a romanului Cimitirul animalelor.
Așadar un an plin de noutăți și de emoții, numai sub semnătura Regelui!
Tweet
La noi cand apare Under The Dome ca e promisa din toamna anului trecut?
Ca să nu mai vorbim de “Joyland”, lansat în iunie de Hard Case Crime (pe urmele lui “Colorado Kid”)…
Si ca sa fie “13 cu noroc” si pentru noi, cititorii din Romania fani King, ar fi frumos din partea editurii sa incercati sa continuati (ca sa nu zic finalizati) publicarea in romana a seriei TURNUL INTUNECAT.
Va multumesc anticipat pentru intelegere si astept o prognoza a datei de aparitie a ultimelor volume.
Cu stima si consideratie,
Ciprian
Ciprian, cu siguranta vom continua seria. Noi facem tot posibilul, din pacate e un proces ce uneori dureaza mai mult decat am vrea: contracte, traduceri, corectare, tiparire. Dar, te asiguram ca nu am uitat de aceasta serie.
[…] cu mult timp în urmă scriam despre un alt roman semnat de Stephen King care va ajunge în casele oamenilor din lumea întreagă […]
[…] spuneam nu cu mult timp în urmă că Stephen King va avea parte de un an plin de evenimente. De când canalul de televiziune CBS a […]
[…] spuneam nu cu mult timp în urmă că Stephen King va avea parte de un an plin de evenimente. De când canalul de televiziune CBS a […]