Dan C. Mihăilescu se exprima faţă de cunoscutul regizor Mircea Daneliuc astfel: “E teribil ce jubilaţie narativă, ce sete de-a (se) povesti are Mircea Daneliuc! Dacă n-ar fi marea frustrare de-a fi pierdut un cineast de calibru greu, ar trebui să ne bucurăm de câştigarea unui prozator înzestrat cu tot ce trebuie pentru succes.”

De numele lui Mircea Daneliuc se leagă intim o serie de capodopere ale cinematografiei românești, fără de care patrimoniul nostru cultural ar fi fost mai sărac. Filme precum Tusea și junghiul, Patul conjugal, Senatorul melcilor sau Marilena scot în evidență o viziune proaspătă, vie, dar și talentul cineastului de a sonda realitatea de dincolo de aparențe.

Nicolae Tomescu a reuţit să redea cu o extraordinară economie de cuvinte esenţa prozei lui Mircea Daneliuc: “Când mă refer la scriitor, frapează, în primul rând, realismul viguros, cu o tendinţă manifestă pentru detaliul crud, deseori grotesc, atât la nivelul situaţiilor, cât şi al limbajului. Mircea Daneliuc a dezvoltat o proză de observaţie caracterologică ce surprinde o tipologie umană şarjată fără cruţare, cu elemente de vehementă satiră socială şi politică”

În continuare, vă invităm să citiţi un fragment din povestirea Norocul începătorului, din volumul Băiatul fără sprâncene.

“[…]Stelică Bălan strânge cu mâinile transpirate. Are volanul băgat într-o teacă de piele soioasă, cu găuri. Furnicături în picior. Amor­ţeala urcă de jos. Doamne, mare eşti, Doamne, păzeş­te‑mă, Doamne, de rău! Cum ies?, îi sună în cap, încă o dată şi iarăşi: cum ies?, până când întrebarea se goleşte de înţeles şi-i vine să plângă. Cum ies, Doamne, cum ies? Îi trebuie ma­şina? Să-i spun că am pană şi vreau să cobor. Nu-i tâmpit, iese şi el cu pistolul. Mă prinde c-am vrut să-l minţesc. Am cuţitul în taşcă, da-i acolo, la picioarele lui, decât că-i briceag. Mai bine opresc la prima Poliţie sau la primul agent. Îmi trage în cap, nici nu stă la discuţie. După aia, dacă-l prinde sau nu, cui îi pasă? Doamne, cum ies, de ce-am lăsat-o deschisă?

– Unde doriţi dumneavoastră să mergeţi?

Nu îndrăzneşte să întoarcă privirea. Abia poate să articu­leze. Cârceii din ceafă.

– Ce direcţie ai?

– Eu? Sus, la Vidraru, la peşte.

– La Vidraru, e bine.

– Poate vreţi undeva? Unde vreţi…

– Vidraru. Ţine de covrig înainte, mârâie din spate Stelian.

Vrea bani. N-am nici bani, mă execută ca la pluton.

– Am la mine decât treişcinci… De benzină.

– N-ai benzină?

– Am, da’ la-ntors.

– Dă-i drumul. Nu ştiu ce-o să fie la-ntors. Cum îţi spune?

Îi zice.

– Pe bune?! Te cheamă Stelică?

Găliganul de pe banchetă avusese în glas nu ştiu ce, o mirare, un haz hârâit.

– V-arăt buletinul.

– Nu-mi arăta. Să ştii că nu m-am pus pe lansete, le-am dat la picioare.

– N-are nimic. Staţi cum vreţi.

Mă, asta-i o chestie, îşi spune Stelian. Unul la un miliard, să mă urc în maşină la el şi să-l cheme Stelică! N-ai cum să ştii dinainte. Posibil.

Îşi culcă pistolul în palmă şi citeşte Carpaţi, în metal.[…]”

Pentru o viziune mai amplă şi mai profundă asupra volumului semnat de Mircea Daneliuc, vă invităm să citiţi analiza realizată de colegii noştri de la Bookblog.ro şi vă reamintim că numai săptămâna aceasta Nemira vă oferă volumul Băiatul fără sprâncene cu o reducere de 40% în cadrul promoţiei Descoperă literatura română!