Doctor Sleep, continuarea romanului lui Stephen King The Shining, trebuie să apară oficial pe data de 24 septembrie 2013, sub sigla Scribner Books şi va urmări povestea micului Dan Torrance – devenit acum adult – în timp ce îşi utilizează abilităţile mintale pentru a uşura suferinţa celor în vârstă şi muribunzi dintr-o instituţie de tip hospice. Dar… pe acestea le cam ştiam deja…
Ce nu ştiam însă, şi aflăm de pe Entertainment Weekly, sunt câteva dezvăluiri pe care Regele le-a făcut jurnaliştilor şi care au atras atenţia presei de pretutindeni, mai ales că Stephen King nu este un autor pe care să nu îl urmăreşti cu sufletul la gură chiar şi când dă interviuri. Alte reviste online au scos în evidenţă cinci idei care merită reţinute în legătură cu celebrul autor şi cu romanul pe care fanii îl aşteaptă de mai bine de 30 de ani…
1. Ca tată, ca fiu. Danny a supravietuit nebuniei tatălui său şi terorii supranaturale a Hotelului Overlook, dar, din păcate, sunt unii demoni de care nu putem scăpa niciodată, pentru că sunt parte din noi. Gândindu-se de multe ori la Danny şi întrebat de nenumărate ori dacă va mai avea de gând să îl readucă în atenţia publicului, King a mărturisit că psihologia lui Danny, fiu al tatălui său, trebuie să fi avut un destin suficient de interesant care să merite exploatat. Dar nu numai insistenţele fanilor au catalizat procesul reluării poveştii, ci…
2. Pisica. Dacă adultul Dan Torrance este motorul, pisica a fost scânteia care a aprins tot sistemul. În urmă cu cinci ani, King a văzut la televizor un reportaj despre o pisică dintr-un hospice care părea să ştie dinainte când un anumit pacient urma să moară, pentru că se ducea şi dormea la acesta pe pat. King mărturiseşte că a fost fascinat de povestea pisicii cu premoniţii care se adevereau, şi, gândindu-se la Danny Torrance, şi-a spus “Asta e! O să scriu cartea asta!”, făcându-şi totodată o promisiune…
3. Că ne vom întoarce la frica pură. Autorul unora dintre cele mai înspăimântătoare romane scrise vreodată, de la Oraşul bântuit la Cimitirul animalelor sau Carrie, King a mărturisit jurnaliştilor că încă îşi doreşte să sperie şi sufletul din cititor, mai ales că în ultima vreme s-a îndepărtat de genul care l-a făcut celebru. S-a distrat scriind JFK.11/22/63 şi este mândru şi de Under the Dome, dar vrea să ne arate că încă mai poate să ne facă să dormim cu lumina aprinsă. Aşa că Doctor Sleep este promisiunea lui King că genul horror încă nu a văzut tot ce poate el să facă…
4. Şi unul dintre lucrurile pe care le-a făcut a fost să reia psihologia relaţiei tată-fiu pe care Danny – copilul a trăit-o zguduitor, nepermis de intens şi să o proiecteze în relaţia pe care o are Danny – adultul cu o fetiţă, copil surogat. Interesant este că Regele a botezat-o pe cea mică Abra – nume împrumutat de la John Steinbeck şi romanul său La răsărit de Eden. King şi-a dorit şi s-a bucurat având ocazia să reia personajele copii, deoarece nici acest lucru (obişnuiţi fiind cu Oraşul bântuit, Salem’s Lot sau Cimitirul animalelor) nu a mai apărut în romanele sale mai recente…
5. Deşi mărturiseşte că una dintre aceste cauze este şi faptul că proprii lui copii au crescut, aşa că nu a mai avut suficient material de studiu! Cu toate acestea, mai în glumă, mai în serios, King nutreşte o simpatie deosebită pentru Danny, chiar dacă, aşa cum l-a creat şi aşa cum l-a recitit, l-a încărcat cu o serie de tare şi trăiri puternice şi negative, provenite din istoria pe care a avut-o cu tatăl său.
Ce ar mai fi de ştiut despre Doctor Sleep? Ei bine, romanul conţine o serie de referinţe la Salem’s Lot, până şi autorul fiind curios dacă publicul le va identifica, iar Warner Bros. are în minte un proiect de ecranizare a prologului din The Shinning, deşi Stephen King s-a declarat nu foarte încântat de idee, deşi este unul dintre autorii cu cele mai multe romane ecranizate vreodată.
Până la Doctor Sleep însă, noi aşteptăm cu sufletul la gură mini-seria adaptată după Under the Dome şi între timp… citim operele Regelui!
Tweet
De Turnul intunecat vol.5 ce se mai aude? ceva sanse pentru martie, sau la vara?
Probabil la vara o sa primesti si un raspuns. Mi se pare amuzant ca din aprilie incep sa scoata The Dark Tower in paperback. Probabil cand vor ajunge la vol.5 prin iarna se vor opri din nou si la anul pe vremea asta va aparea o alta versiune. Penibil. Personal le-am vandut deja si am inceput sa le cumpar in engleza. Greseala mea ca am avut incredere intr-o editura romaneasca. Never again.
Da, este o veste buna dar as avea o intrebare daca va fi publicat curand romanul Under the Dome de Nemira. Ar fi o veste foarte buna, la fel de asteptata ca si viitorul roman al autorului. Multumesc.