Jocurile foamei sau cum ne manipulează televiziunea

jfbun

După ce a făcut valuri în toată lumea, ecranizarea unuia dintre cele mai cunoscute romane fantasy ale deceniului, „Jocurile foamei”, primul volum din seria lui Suzanne Collins, va fi difuzat în această duminică la ProTv.

Tulburător de cinematografică, povestea lui Suzanne Collins propune o meditație asupra lumii contemporane și a felului cum vechea expresie a Romei antice „pâine şi circ” și-a schimbat sau și-ar putea schimba azi sensurile.

Atunci, în Roma antică, teatrul murea şi pe ruinele lui se construia atunci un fel de societate a spectacolului, în care moartea în arenă devenea singurul tip de desfătare gustat de public. E momentul la care poetul Iuvenal se pare că ar fi rostit această expresie de reproş la adresa poporului său: „Panem et circenses”. Hrană şi distracţie… După mii de ani, în lumea noastră, fenomenul, iată, se repetă. În secolul 21 trăieşte un nou „imperiu” care se hrăneşte cu pâine şi circ.

O nouă societate a spectacolului, de data asta „rafinat” şi „desăvârşit” de mijloace tehnice pe care lumea antică nu le avea. Romanul lui Suzanne Collins, publicat la Editura Nemira și ecranizat de Gary Ross, cu Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson în rolurile principale, este mai mult decât o poveste pentru adolescenți, așa cum a fost prezentată inițial. E o poveste în care cruzimea jocurilor pe calculator, nevoia de „pâine şi circ”, ideea de „societate a spectacolului” în care trăim sunt toate topite şi transformate într-o oglină a lumii noastre.

Povestea se petrece într-o lume de undeva din viitor – dar care nu-i decât reflexia lumii noastre în timp şi în spaţiu, o reflexie stranie, ca o oglindă magică în care te uiţi şi-ţi vezi viitorul, fără şansa de a opri curgerea timpului – şi care poartă numele Panem. „Panem et circenses”… Întâi e pâine. Urmează circul… Într-o ţară – imperiu apărută pe ruinele Statelor Unite, împărţită în Districte şi numită Panem se organizează în fiecare an un joc… În care regulile sunt clare. Doi copii din fiecare district sunt aleşi pentru a intra într-un joc pe viaţă şi pe moarte în arenă, până la momentul la care unul singur va reuşi să-i ucidă pe toţi ceilalţi şi va fi câştigător.

Tânăra eroină Katniss străbate un traseu chinuitor dinspre copilărie către maturitate. Pleacă în jocul cel mare copil şi se întoarce femeie. Femeie care îşi pierde treptat inocenţa, care învaţă să trădeze, învaţă să mintă, învaţă să se ascundă, învaţă să-şi manipuleze sentimentele, gustă din plăcerea de a deveni vedetă şi gustul o ameţeşte şi-o îndepărtează de sine, se întâlneşte cu moartea faţă în faţă, învaţă să ucidă, să îndure, să spere şi să dispere… Şi cu fiecare drum care i se deschide în faţă, în urmă i se închid mult mai multe. Jocul este cumplit. Se deschide cu ceremonii fastuoase aşteptate cu sufletul la gură de toţi locuitorii imperiului care trăiesc în şi prin imaginile transmise. Realitatea se mută pe ecran şi ecranul ţine locul lumii reale. Televiziunea înlocuieşte viaţa şi manipulează…

În spatele strălucirii se ascunde moartea. Imaginile transmise sunt măsluite. Viaţa uită unde şi care-i este locul. În arenă, copiii se bat pe viaţă şi pe moarte ca să trăiască, dar esenţa jocului este să reducă totul la ideea de supravieţuire. E un du-te-vino şi un contrast cutremurător între treapta cea mai de jos la care fiinţa umană este redusă, animalitate, şi fantasticele „cuceriri” ale tehnicii… Între aceste două direcţii omul se pierde, se rătăceşte şi treptat, treptat inocenţa moare. Iar Katniss, învingând sistemul, îi devine de fapt victimă. Pentru prima dată în istoria Jocurilor foamei, fata va reuşi să învingă regulile şi să supravieţuiască împreună cu Peeta, pe care refuză să-l ucidă, în numele unei iubiri devastatoare…

Citeşte mai mult pe evz.ro

P.S: Nu uita că volumele trilogiei Jocurile foamei sunt disponibile şi în format electronic pe Nemira.ro/ebooks.

0

0 (1)0 (2)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *