ANDREI CĂLĂRAŞ s-a născut în Bucureşti, în 1968. Este absol vent al Facultăţii de Medicină. După publicarea unor cărţi în domeniul de specialitate, s-a hotărât să continue tradiţia medicilor-prozatori şi, astfel, a debutat în 2010 cu romanul de aventuri Ziua a 7-a. Volumul Richter 8.9, reprezintă cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de autor.

Şi acum să stăm de vorbă cu autorul!

Andreea Sterea:  Daca ar fi să te prezinţi cititorilor în câteva cuvinte, ce ai spune?

Andrei Călăraş: Nu-mi place, în general, să mă prezint singur. Dar aş putea spune că îmi place să scriu proză, că am un roman publicat şi, iată, cel de-a doilea tocmai apărut în librării. Cred că, deja, am spus suficient despre mine.

AS: Ai debutat în 2010 cu romanul Ziua a 7-a şi aş vrea să te-ntreb ce s-a întâmplat din punct de vedere literar în acest răstimp.

AC: La vremea aceea, anunţam că voi scrie un nou roman. Iată că acum apare în colecţia Suspans a editurii Nemira Richter 8.9. În acest moment, sunt foarte emoţionat în aşteptarea lansării acestei cărţi. Dupa aceea, mă voi dedica în exclusivitate manuscrisului pe care-l am în lucru. Încă nu pot spune nimic despre el, şi nu din secretomanie, ci  pentru că şi eu trebuie să aflu despre ce este vorba, – n-am scris decât vreo 50 de pagini.

AS: Se pare că ai lucrat ceva în ultimii doi ani…

AC: E doar o aparenţă. La mine scrisul nu este ceva constant, din păcate. Scriu în salturi şi am perioade lungi în care nu aştern nici un cuvânt pe hârtie. Apoi, am perioade când parcă se aprinde o scânteie în mintea mea, începe să se deruleze un adevărat film pe care, pur şi simplu, mă apuc să-l  povestesc. Nu sunt un scriitor disciplinat, cu program.

AS: Am citit că eşti considerat un scriitor cu potenţial şi cu viitor în literatura de suspans. Ai fost asemuit cu Wilbur Smith, unii chiar speră că vei călca pe urmele lui Eco… Ce parere ai despre toate acestea? Şi ce poţi spune despre stilul în care scrii?

AC: Da, prin generozitatea unor scriitori (cărora le mulţumesc şi pe această cale),  Ziua a 7-a a fost comparată cu lucrări semnate de autori importanţi. Sper să nu dezamăgesc!  Nu ştiu ce să zic despre stilul meu, nici nu ştiu dacă am un stil anume. Prefer mai degrabă un citat din Steve Berry: „Cititorul e cel care îmi va defini stilul”.

AS: Hai să vorbim despre Richter 8.9, romanul ce tocmai a apărut în librării. E mai bun  comparativ cu Ziua a 7-a, e asemănător, e complet diferit?

AC: Sunt câteva asemănări, dar şi multe deosebiri între cele două romane. Pentru ambele m-am documentat foarte mult – am cercetat multe cărţi, monografii, m-am informat pentru fiecare detaliu. Ambele volume m-au luat, într-un fel, prin surprindere. Am început cu o idee şi mi-am dat seama ca acţiunea se va duce în cu totul altă direcţie. De-asta îmi place atât de mult să scriu – şi pe mine mă surprind uneori cărţile mele. Mi se derulează un film în faţa ochilor, încep, parcă, să-l transcriu şi ajung… undeva…

AS: Tot nu mi-ai zis nimic concret despre Richter 8.9. Nu am să dezvălui cititorilor elemente ale intrigii, dar le voi spune că este un roman ce împleteşte ficţiunea mai mult sau mai puţin istorică, suspansul, analizând, pe lângă asta şi sentimente umane profunde. Dar aduce în atenţie şi un secret teribil pentru care merită să… mori? Zi-mi puţin cum s-a născut ideea, ce se întâmplă… Cum a apărut acel personaj celebru, Arhimede, pe care-l regăsim şi pe coperta cărţii?

AC: Ideea din Richter 8.9 s-a născut, la fel ca şi cea din Ziua a 7-a, de la un joc, de la o întrebare: „Ce ar fi dacă…?” Iar Arhimede a apărut singur, eu în nici un caz nu mă gândeam la el la inceput.  Referitor la ce se-ntamplă, sper ca cititorii să afle cât mai curând!

AS: Dacă tot vorbim despre personaje, tu ce relaţie ai cu cele din romanele tale?

AC: Pot sa spun că unele îmi sunt simpatice, iar pe altele le urăsc cu pasiune. Când mă apuc de scris o carte, am câteva (puţine!) personaje în minte, cele mai multe îmi răsar în faţă în timp ce povestea se desfăşoară, ca şi cum ar fi persoane reale cu care te întâlneşti pe stradă. Mi se dezvăluie treptat, încep să le cunosc, încep să îmi dau seama cine sunt, ce roluri joacă, unde şi când vor interveni în poveste. Uite, de exemplu, personajul principal din Richter 8.9 trebuia să fie cu totul şi cu totul altcineva. Tot ce ştiam despre el la început (şi eram sigur că nu se va schimba) era faptul că trebuia să fie român. De asemenea, ar fi fost evaluator de tablouri, nu pictor, cum este acum şi mă gândeam că el va juca rolul unui fel de detectiv, dar în niciun caz nu trebuia să aibă tendinţe suicidare.

AS: Ce te inspiră să aşterni pe hârtie filmele care-ţi apar în minte? De undeva trebuie să pornească…

AC: Pofta de scris îmi vine în timp ce citesc. Sunt un cititor feroce, îmi place la nebunie să citesc. E-adevarat, citesc la fel de dezorganizat precum scriu, fără să mă dedic în totalitate unui gen sau unei serii de autor. În acele momente, îmi doresc să pot scrie şi eu la fel de bine şi, de ce nu, poate chiar mai bine. Astfel,  mă joc cu tot felul de ipoteze, de întrebări de genul „cum ar fi, dacă ar fi…?” şi uite aşa începe povestea. Când scriu, însă, citesc cărţi din cu totul alt registru.

AS: Ce fel de  roman ai fi scris, dacă ai fi putut scrie altfel?

AC: E greu de raspuns. După ce am citit capitolul Marele Inchizitor din Fraţii Karamazov, am zis că cine nu poate să scrie aşa, mai bine nu mai scrie. Atunci am vrut să mă las de scris. Nu mai părea să aibă rost. Orice ai scrie, păleşte în faţa acelui scurt pasaj de roman. Oricum, literatura rusă este monumentală. Ca să răspund, totuşi, la întrebarea ta, probabil că mi-ar fi plăcut să scriu un astfel de roman. Sau un alt roman rusesc…

AS: Şi totuşi scrii încă. Din pasiune.

AC: O fac pentru că face parte din mine. Este o eliberare, un catharsis dacă vrei. Da, o fac pentru mine, dar şi pentru oamenii care vor avea curiozitatea de a mă citi vreodată. Este o supapă, de fapt. şi nişte momente frumoase.

AS: Şi, probabil, ţi-ar plăcea să trăieşti din asta, din aceste momente frumoase.

AC: Sigur că mi-ar plăcea, dar în România, cel puţin deocamdată, este exclus să trăieşti din scris. Nu este însă imposibil, cred. Sau vreau să cred asta. Cine ştie, o să vedem. Momentan, mă bucur că Richter 8.9 a văzut lumina tiparului la o editură prestigioasă cum este Nemira, iar în următoarele luni mă  voi ocupa de următorul roman.

AS: Ce îţi displace în activitatea de scriitor?

AC: Aici, raspunsul este chiar foarte simplu, nu trebuie să mă gândesc absolut deloc: redactarea pe parcursul şi, mai ales, la terminarea cărţii. Nu pot să fac muncă de redactor, în general şi cu atât mai puţin pe manuscrisul meu. Sunt atât de implicat în propria-mi poveste, în propriile cuvinte, încât, nici dacă aş vrea să găsesc greşelile, nu aş putea, nu aş reuşi să mă detaşez suficient. Uite, de exemplu, nu am reuşit foarte mult timp să citesc Ziua a 7-a nici după publicare.  În schimb, romanul  Richter 8.9 am reuşit să îl citesc când l-am primit pentru BT. Dar n-am schimbat decât vreo câteva cuvinte. Şi, recunosc, a început să mă atragă după primele 10 pagini. Mi-am dat seama că o citesc cu plăcere. Din aceste motive, Odilia ( n.r. Odilia Roşianu, redactor al romanului Richter 8.9) este cea care înfruntă tot greul. Fără ea, nu cred că m-aş descurca, iar pentru răbdarea şi dedicarea ei îi sunt mai mult decât recunoscător.

Citeşte mai mult în Revista Suspans!