Joi, 5 septembrie, ora 15.30, la Librăria „St.O.Iosif” din Braşov va avea loc o întâlnire specială cu scriitorul Voicu Bugariu, urmată de o sesiune de autografe. Cu această ocazie, autorul va lansa volumul de povestiri „Vocile vikingilor”, apărut pentru prima dată în anul 1970 şi reeditat în 2013 la Editura Nemira, în cadrul seriei Maeştrii SF-ului românesc.
„Propunându-și să evite șabloanele curente ale genului, „Vocile vikingilor” abordează tangenţial un număr de motive consacrate, ca într-o testare discretă a vibraţiei lor intime. (…) Proza aceasta construită economicos, din fragmente caleidoscopice, mizează pe reverberaţia poetică a imaginii, pe sugestia simbolului, pe un vag suflu metaforic.“, scria Mircea Opriță, prozator și istoric al literaturii SF din România.
Prozatorul şi criticul literar Voicu Bugariu a fost, de-a lungul anilor, redactor la mai multe publicaţii culturale, printre care Astra şi Luceafărul. În perioada 1990–1994 a fost corespondent la București al postului de radio Deutsche Welle din Köln. A publicat mai multe volume de proză, atât roman, cât și povestiri. Printre scrierile sale SF se numără „Sfera” (1973), „Visul lui Stephen King” (2002), „Curtezana onestă și astrologul” (2011), precum și romanele „Zeul apatiei” (1998) și „Animalul de beton” (1999), ultimele două fiind publicate sub pseudonimul Roberto R. Grant.
Din anul 1973 este membrul al Uniunii Scriitorilor din România, iar cărțile sale au câştigat mai multe premii, volumul de povestiri SF „Vocile vikingilor” primind premiul CC al UTC.
Voicu Bugariu este unul dintre cei mai buni teoreticieni şi critici de literatură SF din România, iar cei care vor participa la evenimentul din 5 septembrie îl vor putea cunoaşte printr-un dialog deschis.
Tweet