România… te citesc! Un nou titlu de emisiune în locul celei difuzate de una dintre televiziunile autohtone? Nu, dar ar putea fi. De ce nu, în definitiv? Literatura română, fie ea de anticipaţie sau nu, fie ea contemporană ori optzecistă, nu este cu nimic mai prejos decât cea care vine din occident. Şi pentru că dorim să vă demonstrăm acest lucru, am pregătit pentru voi o promoţie dedicată în exclusivitate autorilor autohtoni.
Vom începe cu o carte ce sfidează genurile literare, navigând cu uşurinţă atât în cheia basmelor pentru copii, cât şi în cea a istorisirii mature, cu multiple înţelesuri pentru cititorul adult. Căci, până la urmă, asta este Basmania, noul proiect al scriitorului Valentin Nicolau, un demers tămăduitor al însuşi spiritului uman, mult prea preocupat să-şi disipeze fiinţa în haosul cotidian pentru a mai putea accesa ungherele secrete ale imaginaţiei sale. Cu siguranţă una dintre apariţiile editoriale ce va face istorie în imaginarul românesc, deşi, încă o dată, aparţine unui gen foarte greu de definit.
O altă noutate a editurii Nemira este romanul lui Gabriel Gafiţa – Du-te departe de mine. Din nou, un alt demers de maturitate a scriiturii, în care un tată duplicitar şi fost agent secret perpetuează minciuna chiar față de ființa la care ține cel mai mult, naiva și vulnerabila sa fiică. În acest efort al său discret, dar nemilos, metodele întrebuințate nivelează binele și răul, care ajung să nu se mai deosebească. Dar nu este nicidecum singurul care acţionează astfel: şi alţii îşi tratează trecutul selectiv, şi alţii se pregătesc să lovească dur din umbră. Realitățile României post-decembriste rămân mai departe confuze, lipsite de repere morale și de speranță.
Cât despre autorii români clasici publicaţi la Nemira, cea mai bună recomandare pe care v-om putem face este Mihai Sin, un scriitor dispărut din păcate dintre noi chiar anul acesta. Iar despre cartea sa, Ispita izbăvirii, poate că cel mai bine este să-i dăm cuvântul uneia dintre nenumăratele recenzii care s-a scris despre aceasta: “O carte trudită, densă, o parabolă uluitoare prin complexitatea, profunzimea şi dureroasa francheţe a discursului, o carte matură şi responsabilă despre condiţia dramatică a intelectualului vremii contemporane româneşti, peregrin întru regăsirea Adevărului Unic al sinelui.”
Vă urăm lectură plăcută tuturor!
Tweet