Marți, 8 octombrie, de la 19.00, Institutul Francez din București găzduiește o dezbatere pe tema Occident și Orient, cu Mathias Enard și Vanezia Pârlea, Lector universitar doctor în cadrul Universității București, avându-i ca moderatori pe Xavier Leroux, Atașat cultural și Director delegat al Institutului Francez din București și pe Ileana Țăroi, coordonatoare a Secţiei Franceze a Radio România Internaţional.
După cartografia romanului Busola, câștigător al Premiului Goncourt în 2015, dar și a altor cărți, precum Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, România ar putea fi văzută ca locul perfect pentru o discuţie Orient-Occident, temă recurentă în opera lui Mathias Enard. Ce este Orientul? Cum influenţează visul occidental despre Orient oamenii „de dincolo”? Cum este percepută regiunea dintre cele două lumi, această „zonă de mixitate”? Dincolo de a călători în spațiu și timp, dezbaterea încearcă să răspundă mai multor întrebări actuale. Discuțiile vor avea loc în limba franceză, fiind asigurată traducerea simultană în limba română.
Tweet